CDLA va asfalta Aleea Taberei din Ştefăneşti
Investiţia se ridică la peste 635.000 lei, fără TVA
La Ştefăneşti, continuă investiţiile în infrastructura de transport a oraşului, în care zeci de ani nu s-a investit mai deloc. Recent, administraţia locală a finalizat procedurile de atribuire în cadrul unui nou proiect de asfaltare, care vizează modernizarea străzii Aleea Taberei. Câştigătoarea licitaţiei este compania argeşeană Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă (CDLA), coordonată de omul de afaceri Răzvan Pârvu, care de altfel a fost şi singurul ofertant. Pentru suma de 635.245,38 lei (fără TVA), CDLA se va ocupa de elaborarea proiectului tehnic şi a documentaţiei specifice, precum şi de asfaltarea străzii Aleea Taberei pe o lungime de 540 m. Termenul pentru realizarea lucrărilor este de maximum două luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, iar garanţia lucrărilor va fi de 5 ani.