Polițiștii acționează cu ocazia competiției sportive de ciclism TURUL ROMÂNIEI!

de | 09.09.2022 11:55 | Eveniment, Județean, Știri

În perioada 09-11 septembrie, peste 100 de poliţişti argeşeni vor fi la datorie pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră, dirijarea și fluidizarea traficului la două evenimente de amploare, ce implică participanții la trafic pe două roți.

Acțiunea are loc deoarece pe data de 10 septembrie, pe raza județului Argeș, se va desfășoară cea de-a 55-a ediție a competiției sportive de ciclism TURUL ROMÂNIEI. Astfel, pe raza municipiului Curtea de Argeș și comunele Albeștii de Argeș, Corbeni și Arefu, vor fi instituite următoarele restricții de circulație:

– În data de 10 septembrie a.c., în intervalul orar 02:00-19:00, se interzice oprirea autoturismelor pe b-dul Basarabilor și str. Eroilor din municipiul Curtea de Argeș;
– În intervalul orar 12:00 – 17:00, DN 7C – Transfăgărășan va fi închis circulației rutiere între km. 63 (Cetatea Poienari) și km 116 ( Tunel Bâlea);
– În intervalul orar 14:00-19:00, se închide circulația rutieră pe b-dul Basarabilor și str. Eroilor, traficul urmând a fi redirecționat pe rute ocolitoare, respectiv str. 1 Decembrie 1918 și str. Cuza Vodă;
– Temporar, pe DN 7C, pe traseul cuprins între Curtea de Argeș și km. 63, vor fi instituite restricții, în funcție de deplasarea cicliștilor care participă la evenimentul sportiv.

Tot în acest sfîrșit de săptămână, la Topoloveni, se va desfășura Archangels Motor Fest 2022, ediția a IV-a, festival ce implică o paradă moto și concerte care au loc în aer liber.

Polițiștii argeșeni vor fi la datorie pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a acestor manifestări și vor acționa, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere pe fondul condiţiilor de trafic aglomerat, recomandăm conducătorilor auto să își păstreze calmul, să nu uite de politețea rutieră, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și ale organizatorilor și să nu blocheze intersecțiile.

Atenție!

Reamintim că trebuie să manifestăm o atenție sporită în trafic față de motocicliști și bicicliști, având în vedere că prezenţa acestora pe drumurile publice este una cu specific sezonier şi, în cea mai mare parte, condiţionată de starea vremii.

De asemenea, motocicliștii sunt sfătuiți să adopte permanent o conduită preventivă, având în vedere că în țara noastră nu sunt prezenți în trafic pe tot parcursul anului. Viteza de deplasare a fost dintotdeauna un factor important în evenimentele rutiere în care au fost implicaţi motociclişti, precum şi portul echipamentelor de protecţie şi utilizarea permanentă a luminilor de întâlnire, acestea fiind obligaţii, în măsură să reducă semnificativ riscul implicării şi urmările unor eventuale evenimente rutiere. De asemenea, sfătuim motocicliştii să circule cu viteză redusă, să nu uite de politeţea rutieră şi să nu se angajeze în manevre riscante în trafic.

Copiii care se deplasează pe biciclete, în special cei de vârste mici, să înveţe mersul pe bicicletă pe trasee special amenajate sau în afara drumului public, sub supravegherea părinţilor, pentru a fi instruiţi şi a se obişnui cu regulile de deplasare în traficul rutier. Reamintim obligaţiile legale referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a purta vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier. Totodată, sfătuim bicicliştii să se asigure întotdeauna că intenția de schimbare a direcţiei de mers a fost observată de ceilalți participanți la trafic.

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.”, anunță IPJ Argeș.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident grav la Cepari! O victimă implicată!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Arefu | Argeș | Cepari | Corbeni | Topoloveni | Transfăgărășan