În contextul demisiei ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, președintele Forța Dreptei Argeș, Emanuel Soare, și-a exprimat opinia cu privire la acest eveniment. Emanuel Soare spune că indiferent de funcția publică ocupată de cineva, respectivul trebuie să fie autentic, cinstit și să „urmărească întâi interesele celor pe care trebuie să îi servească prin poziția pe care o deține, nu să își vadă doar interesele proprii.”
Demisia ministrului Educației a avut loc la presiunea publică a cetățenilor și a profesioniștilor din educație, indiferent de ceea ce dumnealui dorește să prezinte în public. Ori ești onest, ori nu. Oamenii simt impostura de la o poștă și nu o mai tolerează.
Programul <<România educată>> pe care ministrul Educației a dorit să îl impună cu orice preț nu este un proiect autentic, nu are legătură cu problemele reale ale educației, deci nu va putea fi niciodată aplicat. În plus, prin introducerea unor măsuri aberante în proiectele de legi ale educației, precum desființarea CNADTCU, prescrierea abaterilor de la normele de integritate academică după 3 ani, accesul persoanelor fără pregătire psihopedagogică și metodică în învățământ și multe, multe altele asemănătoare, s-a compromis însăși ideea de reformă a educației. Nimeni nu va mai fi receptiv la schimbări în educație de acum încolo, gândindu-se la ce alte măsuri ascunse sunt vizate de cei care le propun.
E păcat că, pe de o parte, clamăm necesitatea realizării unei educații de calitate, care să ne ajute copiii să facă față provocărilor lumii contemporane, dar, pe de altă parte, instituțiile responsabile sunt conduse de oameni care nu au nici măcar cei 7 ani de acasă, disimulează caracterul și coloana vertebrală și se folosesc de sistemul decizional pentru a-și ascunde păcatele.
Sper ca următorul ministru al Educației să șteargă cu buretele toate aberațiile proiectelor legilor educației atât de clar exprimate în spațiul public, inclusiv de către un grup de peste 200 de specialiști universitari în științele educației, și să se aplece asupra problemelor reale ale educației cu gândul sincer de a le rezolva cât mai repede. Mă îndoiesc, însă, că acest lucru se va întâmpla sub patronajul acestor guvernanți”, a declarat Emanuel Soare.
Foto credit Ziarexclusiv.info