Alina-Ștefania Gorghiu, președintele interimare a Senatului a participat la sărbătorirea a 15 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Deputatul a ținut, de asemenea, să transmită un mesaj cu această ocazie:
Preafericirea Voastră,
Cu prilejul aniversării a 15 ani de la întronizarea în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Vă adresăm cele mai calde urări de sănătate și sporire în impresionanta activitate misionară, culturală și social-filantropică desfășurată.
Este un prilej deosebit pentru mine de a Vă transmite admirația și aprecierea noastră față de proiectele inițiate și susținute de Preafericirea Voastră în slujba românilor din țară și de pretutindeni.
Într-o societate din ce în ce mai tensionată, având în vedere contextul internațional din ultimii ani, sub arhipăstorirea Preafericirii Voastre, Biserica Ortodoxă Română a reprezentat, ca și celelalte culte religioase, un reper al moderației, al slujirii celor aflați în nevoi și al altruismului. Și aș spune chiar, un reper al libertății religioase, al demnității umane și al binelui comun, care transcend diferențele etnice și religioase.
În toată această perioadă, Biserica a coagulat, și continuă să o facă, energii sociale și umane, și le-a pus în slujba celor aflați în dificultate. Fie că vorbim de persoanele izolate sau greu încercate de boală în timpul pandemiei de COVID, fie de refugiații din Ucraina, Biserica Ortodoxă a fost în permanență unul dintre cei mai importanți contributori din societatea noastră la binele comun.
Tocmai de aceea, la acest moment aniversar pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, reafirmăm susținerea față de proiectele pe care le derulați în societatea românească, asigurându-Vă de întreg sprijinul și disponibilitatea noastră.
Urmând gândului Preafericirii Voastre de a aprecia „nu numărul anilor, ci folosirea timpului”, Vă urăm multă sănătate și putere de muncă în slujirea începută în urmă cu 15 ani, precum și multe bucurii care să Vă răsplătească, pe măsură, dăruirea.
Întru mulți și fericiți ani, Preafericite Părinte Patriarh!”, anunță senatoarea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro