În miezul nopții trecute, Gigi Becali a intrat în direct la Digi Sport, după meciul jucat dintre FCSB și FC Argeș, care s-a terminat cu 3-2. Plin de nervi și de lecții de dat, acesta și-a arătat îngrijorarea cu privire la formaţia bucureşteană , informează News.ro.
Dacă nu joacă echipa n-ai cum să fii fericit. Am meritat victoria, am avut şi bară. Dar tu dacă conduci 2-1 şi după aia nu poţi să legi 4-5 pase… Nu avem posesia. Eu vreau să dominăm adversarul, mingea să fie numai la noi. Vreau să am siguranţa jocului. Nu avem siguranţa jocului. Sunt îngrijorat, eu credeam că o să avem o echipă foarte puternică şi o să ne distrăm, că o să avem 4-0, 5-0…. Coman, Tavi Popescu, în loc să crească au scăzut.
Nu mă interesează statistica pe mine, eu vreau să dominăm adversarul, iar mingea să fie numai la noi. Dacă noi conducem, nu avem voie să ne retragem. Când primești mingea nu dai «bufa-bufa», că ești Steaua, nu ești Târgoviște. Nu «bufa-bufa», ce facem aici? Nu mă îngrijorează că adversarii deschid mereu scorul. Sunt lucruri pe care nu le știu, să vorbească specialiștii”, a spus Becali la Digi Sport.
FCSB a învins, seara trecută, la ei acasă, cu scorul de 3-2, echipa FC Argeş, într-un meci al etapei a 12-a a Superligii.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Oficial! Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se dezice de deputatul Bălășoiu!