Spectacolul ”Opt femei” al Teatrului ”Alexandru Davila” din Pitești a reușit ca în primul weekend fără restricții împotriva Covid 19, să aducă în sala mare peste 600 de spectatori.
Comedia polițistă ”Opt femei” a scriitorului francez Robert Thomas, în regia lui Constantin Cotimanis, este pusă în scenă de către actrițele Paula Chirilă, Iulia Dumitru, Ramona Olteanu, Ana-Mirela Popescu, Zoia Deaconu și Diana Bagdasar, alături de însuși regizorul piesei, Constantin Cotimanis în rol de travesti.
Povestea urmează firul clasic al romanelor polițiste, în care un bărbat a murit în condiții necunoscute, iar cele opt femei prezente în casă încearcă să afle singure cine a fost ucigașul.
Publicul a savurat fiecare replică iar la final, actorii au fost răsplătiți cu lungi ropote de aplauze.
Sperăm să regăsim curând spectacolul ”Opt femei” în programul Teatrului ”Alexandru Davila” din Pitești.