Un accident rutier grav a avut loc în noaptea de duminică, în urma căruia un șofer a ajuns în stare gravă la spital.
Incidentul s-a petrecut în localitatea Rătești, din Satu Mare, iar potrivit primelor date, se pare că șoferul ar fi pierdut controlul asupra volanului și s-a înfipt cu mașina într-o casă, dărâmând un zic și rămânând suspendată în perete.
În locuință nu se aflau persoane la momentul respectiv, astfel că nu au fost oameni răniți în casă, însă conducătorul auto se află în stare gravă.
Bărbatul a rămas încarcerat în autoturism, fiind nevoie de intervenție pompierilor pentru a putea fi scos dintre fiarele mașinii. Ulterior, acesta a ajuns la spital în stare de inconștiență.
La fața locului s-au deplasat 9 cadre militare cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. La locul intervenției a fost trimis și un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare. Din primele informații un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă intrând într-o casă. În autoturism se află o persoana inconștientă și încarcerată”, a transmis ISU Satu Mare într-un comunicat.
Oamenii legii desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs această tragedie.
Foto Observatornews.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
ARGEȘ: A băut bine și s-a urcat la volan! Șofer de 71 de ani- prins de polițiști