anchetaonline.ro

ARGEȘ: A băut bine și s-a urcat la volan! Șofer de 71 de ani- prins de polițiști

de | 07.11.2022 09:58 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Județean, Rural

Chiar dacă se spune că odată cu înaintarea în vârstă oamenii ar trebui să devină mai înțelepți și mai responsabili, acest lucru nu este valabil pentru toți cei trecuți de floarea vârstei.

Este și cazul unui argeșean, în vârstă de 71 de ani, din localitatea Bascov, care a fost prins în acest weekend în timp ce conducea o mașină în localitatea de domiciuliu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș l-au verificat pe bărbat cu aparatul etilotest, rezultând o valoarea mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, acesta a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bătrânul s-a ales cu dosar penal, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat.

Amintim că statisticile arată că numeroase accidente rutiere se produc din cauza persoanelor trecute de vârsta de 70 de ani, cele mai multe având loc pentru că viteza de reacție și concentrarea nu mai sunt la fel, iar dacă la aceste probleme se adaugă și consumul de alcool, ne putem confrunta cu adevărate pericole în traficul rutier.

Ce riști dacă urci băut la volanul mașinii

Potrivit legii, orice valoare de alcool în aerul expirat de peste 0,00g/l este sancționată, având în vedere că această infracțiune pune în pericol atât viața conducătorului auto, cât și a celorlalți participanți la trafic.

Codul rutier 2022 are în vedere următoarele pedepse pentru cei care sunt prinși sub influența alcoolului la volan: amenda contravențională și amendă plus închisoare.
În cazul în care vorbim de o valoare sub 0,8 g/litru, se aplică o contravenție care constă în 9-20 de puncte de amendă. De asemenea, permisul va fi suspendat pentru 90 de zile.

Dacă valoarea de 0,8 g/litru este depășită, șoferii riscă amendă și închisoare de la 1 până la 5 ani.

Foto descriptiv Observatornews.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Accident cu 5 victime provocat de un șofer beat și fără permis!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: