Flori Grigoraș, consultant: cele 358 de mil. euro acordate mediului de afaceri afectat de Covid sunt pe cale de pieire

de | 21.03.2022 08:49 | Economic, Județean, Național

Antreprenorii și consultanții în fonduri europene sunt revoltați de modul în care s-au derulat lucrurile pe fosta Măsură 3, actuala POC 4.1.1., ce avea ca obiectiv sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii care au înregistrat pierderi în perioada pandemiei. Suma totală alocată sărea de 350 milioane euro. Finanțarea nerambursabilă ar fi trebuit acordată încă din 2020, dar nici la doi ani distanță proiectele nu sunt depuse și nici nu mai sunt șanse să se intre în etapa respectivă, după lovitura sub centură pe care le-a dat-o Guvernul. Vineri seara, pe 18 martie se anunța că depunerea de proiecte, care trebuia să înceapă pe 21 martie, se amână. „La propunerea mediului de afaceri, Guvernul va modifica criteriile de departajare în caz de punctaj egal pentru apelul competitiv privind granturile de investiții de până la 1 milion de euro (Măsura 4.1.1.) ce urmează a fi acordate IMM-urilor și amână termenul de lansare până la primirea avizului din partea Comisiei Europene pe noua schemă.”, se arată în comunicarea oficială a Executivului. Flori Grigoraș, expert și consultant pe fonduri europene, a răbufnit pe această temă, mai ales că în ultimii ani a tot atras atenția asupra superficialității, a lipsei de transparență și de predictibilitate din partea autorităților care operează acest segment.

În dimineața zilei de vineri semnalați că, deși mai sunt trei zile până la deschiderea apelului de proiecte, nu există un ghid final, iar seara ați anunțat că trăiți cea mai mare mizerie care se întâmplă de când sunteți consultant.

– Pe 18 martie, în loc de lansarea ghidului final pentru investiții ale firmelor afectate de Covid (fosta M3), se dă un anunț de modificare a criteriilor de eligibilitate și departajare, lucru care trebuia făcut cu cel puțin 30 de zile înainte.

Ce înseamnă această amânare?

– Că respectul față de mediul de afaceri este ZERO. S-au cheltuit: timp, bani, nervi. Banii europeni pentru investiții acordate IMM-urilor afectate de Covid, alocați în 2020 prin adoptarea OUG 130, au un final tragic. Aprobată pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri, Ordonanța de Urgență 130 a reprezentat cadrul legislativ pentru finanțarea Măsurii 3, care, în fapt, a fost lansată și anulată ca fiind „fraudată” de fostul ministru Claudiu Năsui. Acesta îi „consola” pe aplicanți povestindu-le despre corectitudinea anulării, precum și despre eligibilitatea depunerii, de către aceștia, de proiecte în cadrul următorului apel, „furat” de fostul ministru Cristian Ghinea și transferat (ca și cum ministerele ar fi pe persoană fizică) de la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. OUG 130/2020 nu și-a mai produs efectele, fiind necesare noi documente de aprobare ale Comisiei Europene.

În toamna anului 2021, noul ministru MIPE, Dan Vîlceanu, aproba schema de ajutor de stat necesară elaborării unui ghid al solicitantului. Asistăm, așadar, într-un timp măsurat în luni de zile, la o revoltă atât a consultanților, cât și a aplicanților care sesizează în mod repetat neregulile legislative, absența transparenței și a profesionalismului celor în mâna cărora sunt banii europeni și, în aceeaşi măsură, la ignoranța totală a acestora. În urma unor astfel de decizii, joi, 17 martie, se propune a TREIA modificare a ghidului și o amânare a apelului propus a se lansa pe 21 martie. De menționat este faptul căaceastă dată NU era stipulată în ghid, așa cum este legal, ci doar în ieșirile publice ale ministrului Vîlceanu.

În mod oficial, scris, data la care începea depunerea proiectelor nu a fost stabilită niciodată?

– Orice lansare a unei finanțări este stipulată în ghidul solicitantului, fiind acordat un timp necesar pregătirii dosarelor. Aici au fost doar declarații ale ministrului.

Ce se mai poate face acum?

– În acest context, în care Comisia Europeană a acordat ca ultimă zi de încheiere a contractelor de finanțare data de 30 iunie 2022, cele 358 de milioane euro acordate mediului de afaceri afectat de Covid sunt pe cale de pieire. De ce? Pentru ca NU mai este timp fizic pentru depunere, evaluare şi contractare.

Care sunt pierderile? Bani alocați pentru studii, rapoarte și servicii de consultanță de către solicitanți; pierderea încrederii în instituțiile statului prin necoerența în declarații și nerespectarea condițiilor legale pentru acordarea unei finanțări europene; riscul ca cele 358 de milioane de euro să fie pierdute de către România din cauza incompetenței și a orgoliilor politice.

De ce nu se poate respecta termenul de 30 iunie? Cât timp este necesar pentru depunere, evaluare, contractare?

– Minim 6 luni, însă această perioadă este detaliată în ghidul solicitantului.

Vorbiți de bani pe care solicitanții nu îi vor mai recupera. La cât se ridică, în medie, sumele plătite de solicitanți pentru studii, rapoarte și servicii de consultanță?

– Depinde de consultant. Undeva între 1000-3000 euro pentru întocmirea dosarului.

Cine putea accesa această măsură?

– Microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii afectate de COVID.

Când trebuia lansată, inițial, această măsură?

– În toamna anului 2020.

Cât de mult a afectat politicul eșecul acestei măsuri, pentru că am remarcat că faceți referire la vreo trei miniștri prin care a trecut această măsură?

– În totalitate.

Acesta este doar un episod din epopeea fondurilor europene. De ce este acest haos în sectorul finanțărilor nerambursabile?

– Din cauza incompetenței și a propriilor interese ale celor ce ne conduc.

Starea de alertă s-a ridicat și, o dată cu asta, au încetat restricțiile, dar și ajutorul oferit întreprinderilor. Cum efectele din pandemie sunt încă resimțite și exacerbate de scumpirile în lanț, mediul de afaceri cere menținerea măsurilor de sprijin acordate de Guvern, după cum au solicitat și reprezentanții companiilor argeșene la întâlnirea cu conducerea AJOFM, organizată de Camera de Comerț și Industrie Argeș, așa cum puteți citi în detaliu aici.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Flori Grigoraș