Unui bărbat de 32 de ani, din Pitești, care a primit măsura arestului preventiv la domiciliu după ce a fost acuzat de tâlhărie, nu i-a plăcut prea mult acasă și a decis să iasă la o mică plimbare în apropierea domiciliului.
Ghinionul a făcut să fie prins de polițiști.
S-a întâmplat sâmbătă, 10 decembrie, atunci când polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au mers la locuința bărbatului arestat la domiciliu, pentru a efectua verificări. Însă, piteșteanul nu a fost găsit. Ulterior, oamenii legii l-au depistat în apropierea locuinței și l-au condus la sediul Poliției pentru audieri.
Prin urmare, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de evadare.
Bărbatul a fost condus în locuința sa, pentru a continua executarea măsurii preventice arestului la domiciliu.
Cercetările vor fi preluate de către Serviciul Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, în vederea administrării probatoriului și luarea măsurilor legale în consecință”, transmit IPJ Argeș.
Foto descriptiv Observatorul Prahovean
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: