Condiția pe care o vor avea de respectat angajații de la privat pentru a primi vouchere de vacanță

de | 28.03.2023 08:16 | După locație, După subiect, Economic, Lifestyle, Național, Știri

Condiția pe care o vor avea de respectat angajații de la privat pentru a primi vouchere de vacanță

Angajații de la privat ar putea primi vouchere de vacanță de la Guvern, potrivit unui proiect de lege semnat, în urmă cu o săptămână de 140 de parlamentari. Românii care lucrează în mediul privat s-ar putea bucura de un privilegiu pe care îl au angajații de la stat. Potrivit proiectului, din 2024, voucherele de vacanță ar putea fi date și celor care activează în mediul privat, urmând să fie plătite de stat.

Conform proiectului de lege gândit de PSD, PNL și UDMR, firmele private care vor dărui vouchere de vacanță angajaților, în cuantumul sumei de 1.450 de lei, ar putea să nu mai fie nevoite să suporte costurile acestor beneficii. Astfel, sumele ar urma să fie suportate de bugetul de stat.

În favoarea acestei propuneri au semnat nu mai puțin de 140 de parlamentari! Este foarte bine că pornim această discuție de fond de la voucherele de vacanță: pentru că toată lumea a auzit de ele și pentru că aceasta a fost o politică publică de succes, cu rezultate bune pentru angajați și pentru turism. Și este normal să extindem o măsură care dă rezultate! Salariat este și cel care lucrează în sistemul bugetar, dar și cel care își desfășoară activitatea în sistemul privat. Obiectivul urmărit de angajator fie el stat, fie privat – de la fiecare angajat în parte este același: productivitate la cel mai înalt nivel. Normal este ca și sistemul de beneficii să fie echitabil”, a transmis Alina Gorghiu, în cadrul dezbaterii privind Propunerea legislativă de acordare a voucherelor de vacanță și salariaților din sectorul privat, organizată de Comisia pentru antreprenoriat și turism.

Ce condiție vor avea de respectat angajații pentru a primi voucherele

Însă, pentru a beneficia de aceste vouchere, salariații vor avea de respectat o condiție, care de altfel, se aplică și în cazul tichetelor de vacanță destinate bugetarilor.

Astfel, angajații vor putea utiliza acești bani doar pentru vacanțele în România, nu și în străinătate. În acest fel, voucherele vor aduce beneficii atât pentru salariați, cât și pentru stat, având în vedere că sumele de bani vor rămâne în țară.

Pe de altă parte, parlamentarii au subliniat faptul că impactul bugetar va fi unul foarte mare, estimat la 6 miliarde de lei pe an.

Am discutat corect cu mediul de afaceri despre impactul bugetar foarte mare – 6 miliarde de lei, de neînchipuit astăzi pentru bugetul României, însă gândiți-vă că sunt 2,5 miliarde de euro de români în afara granițelor țării. Jumătate ar rămâne în România. Atunci nu am mai avea problema impactului bugetar. Împreună o să găsim soluții ca cei din Horeca să fie parte din proces, să ieftinească serviciile astfel încât tot mai mulți români să aibă acces la serviciile de turism”, a declarat senatorul PSD Radu Oprea, conform Antena 3.

4,2 milioane de angajați din mediul privat vor primi vouchere de vacanță

4,2 milioane de salariați de la privat ar putea să primească voucherele de vacanță.

Efortul bugetar pentru acordarea de vouchere de vacanță celor cca. 4,2 milioane de salariați din sectorul privat este de cca. 6,09 miliarde lei. Însă, efectul global este unul pozitiv, deoarece din această sumă estimăm că cca. 60% – 65% se va întoarce la bugetul de stat sub formă de TVA, taxe, impozit pe salarii, impozit pe profit etc. Diferența se va regăsi în efectul economic generat”, susțin parlamentarii.

Dacă proiectul de lege va fi aprobat, noua reglementare ar putea să își producă efectele începând cu data de 1 ianuarie 2024. De asemenea, angajatorii vor trebui să transmită Direcțiilor Județene de Finanțe o listă cu salariații care ar urma să beneficieze de vouchere.

Mai mulți bani pentru voucherele de vacanță în 2023

Angajații din sistemul bugetar au avut parte de o creștere salarială de 10%, din 2023, dar și de o valoare mai mare a voucherelor de vacanță.

Având în vedere că valoarea acestora este în raport cu salariul minim pe economie, din acest an, bugetarii primesc mai mulți bani și pentru vacanțe. În 2022, aceste vouchere au fost în valoare de 2.550 de lei, dar din 2023 vor ajunge la 3.000 de lei brut, sumă la care se va aplica un impozit de 10%.

Valoarea acestora se raportează la perioada lucrată. În cazul în care o persoană a lucrat 6 luni, va primi tichete în valoare de 1.500 de lei, iar dacă a lucrat 3 luni, în valoare de 750 de lei. Amintim că începând din 2022, tichetele de vacanță sunt disponibile numai pe suport magnetic.

Angajații care beneficiază de acestea le pot utiliza pentru a plăti cazare la mare, la munte, dar pot fi folosite și pentru a merge în city break-uri în România, la diverse hoteluri sau pensiuni. Mai mult, beneficiarii pot opta și pentru servicii complete (masă+cazare), dar și alte facilități din zonele alese.

Foto Manager.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Marcel Boloș: „Noi ajutoare și vouchere pentru români”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu | HoReCa