În cursul zilei de miercuri, 14 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la fals intelectual, complicitate la înșelăciune și fals în declarații, și au reținut un tânăr de 24 de ani, din Slatina, județul Olt.
Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că în cursul anului 2018, un tânăr de 24 de ani a declarat în fals organelor de poliție că, având calitatea de șofer, ar fi lovit o altă mașină.
Această faptă nu a avut loc.
În urma declarațiilor și documentelor încheiate, cu sprijinul unei alte persoane, șoferul autoturismului avariat a primit pe nedrept de la societatea de asigurare despăgubiri de aproximativ 85.000 de lei.
Tânărul de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după administrarea probatoriului, pe bază de ordonanță, iar în cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro