Consiliul Concurenței a autorizat operațiunea prin care Sherwin-Williams Company preia Industria Chimica Adriatica

de | 30.12.2022 11:10 | După subiect, Economic, Național, Știri

Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacţia prin care The Sherwin-Williams Company, SUA, preia Industria Chimica Adriatica S.p.A., Italia, conform comunicatului publicat, ieri, pe site-ul instituţiei.

”La nivel mondial, Sherwin-Williams Company comercializează, în principal, vopseluri, lacuri, coloranți, produse de finisare pentru lemn, plastic sau sticlă etc. Sherwin-Williams Company activează în România, prin intermediul filialelor sale, în domeniul comercializării angro a produselor de finisare industriale pentru lemn și în domeniul comercializării de vopseluri industriale. Industria Chimica Adriatica produce și comercializează produse de finisare pentru lemn și sticlă, cu precădere pentru aplicații și utilizări industriale. În România, compania activează, în special, prin intermediul unui distribuitor local și comercializează, în cea mai mare parte, produse de finisare industriale pentru lemn”, potrivit sursei citate.

Totodată, potrivit sursei citate, în urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că ”această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Consiliul Concurenței.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Iată cine și pe ce sumă va face lotul 3 al autostrăzii Bacău – Pașcani

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Italia | Roma