Incendiu uriaș la Corbi! Oamenii sunt chemați cu bidoane și lopeți!

de | 22.03.2022 16:22 | După locație, După subiect, Eveniment, Importante, Rural, Știri

În această după amiază, în comuna argeșeană Corbi are loc un incendiu de proporții, în punctul sub Jgheab. Focul ar fi pornit din cauza vegetației uscate și s-a extins cu rapiditate la liziera pădurii. Focul a cuprins si zone forestiere din comuna Cicănești. Până la această oră, sunt două victime: una cu arsuri ușoare, alta transportată spre spital. 

Primăria Corbi face apel disperat la oameni să intervină pentru a ajuta la stingerea incendiului. Pe pagina oficială, reprezentanții Primăriei condusă de Anca Baciu îi roagă pe locuitori  să sară în ajutor cu bidoane cu apă, lopeți, sape, pături și orice obiecte ar putea fi necesare, având în vedere că accesul salvatorilor este îngreunat.

Accesul este greu, așa că apelăm la ajutorul dumneavoastră! Vă rugăm să mergeți în acest punct cu găleți, bidoane cu apă, sape, pături si orice alte obiecte care considerați că ar mai fi necesare. Am apelat inclusiv la Curtea de Argeș pentru mașina de pompieri, însă această situație este în totul județul, iar toate echipajele sunt ocupate, singurul ajutor puteți fi dumneavoastră!!”, transmit reprezentanții Primăriei Corbi.

Reprezentanții ISU spun că intervin pe toate planurile, însă au nevoie și de ajutorul oamenilor.

Este nevoie de sprijin, având în vedere numărul mare de incendii de vegetație uscată în județul nostru. De cele mai multe ori sunt pornite intenționat.”

De asemenea, reprezentanții ISU anunță că o femeie de 61 de ani a suferit o arsură la un picior în urma incendiului, având nevoie de prim ajutor calificat de la un echipaj SMURD. O a doua victimă, din Cicănești, ar fi fost deja transportată către o unitate medicală, conform primelor informații.

Pompierii au fost în alertă maximă încă de seara trecută, intervenind până acum la 17 incendii izbucnite atât pe parcursul nopții, cât și în timpul acestei zile. Pe lângă victimele incendiilor, vegetația a fost distrusă pe o suprafață totală de teren de aproximativ 261.000 mp. Localitățile afectate de incendii sunt următoarele: Ștefănești, Vedea, Tigveni, Valea Iașului, Topoloveni, Suseni, Uda, Bălilești, Leordeni, Davidești, Rociu și Pitești, iar cele mai recente sunt Corbi și Cicănești.

Intervenție incendiu ISU Argeș

Intervenția salvatorilor a fost cu atât mai dificilă din cauza vântului, iar în unele cazuri din cauza terenului greu accesibil.

Cu multă muncă, incendiile au fost oprite din propagarea către pădure și zonele locuite, intervențiile fiind dificile din cauza vântului și în unele cazuri din cauza terenului greu accesibil. Cu toate acestea, până la sosirea forțelor de intervenție, pe lângă terenul afectat, flăcările au mai ars aproximativ 10 mp din acoperișul unei construcții și 30 de pomi fructiferi în localitatea Bălilești, iar în localitatea Leordeni o anexă gospodărească și 20 de baloți de paie”, completeaza reprezentanții ISU Argeș.

 

Update ora 17:15

Apel disperat al pompierilor argeșeni, după ce încă un incendiu de vegetație a izbucnit, în urmă cu puțin timp într-o altă localitate argeșeană, și anume Ciofrângeni. Focul s-a propagat și la patru anexe, salvatorii acționând pentru stingerea flăcărilor.

ISU Argeș amintește că în aceste momente în județul Argeș este valabil codul galben de intensificări ale vântului, iar cei care aleg că dea foc resturilor prin gospodărie sau vegetației uscate se expun la un risc major.

Intervenție incendiu ISU Argeș

Totodată, ISU reamintește că cei care ard resturi vegetale, gunoaie, deșeuri, fără să aibă permisiune și fără luarea măsurilor necesare pentru împiedicarea propagării focului, riscă amenzi de la 1000 la 2500 de lei.

ÎȚI REAMINTIM, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.
Cu puțin timp în urmă în localitățile Corbi și Cicăneşti două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit arsuri în incendii de vegetație.

Totodată, în data de 19 februarie anul trecut, un bărbat și-a pierdut viața și o femeie a suferit arsuri la membrele superioare în urma unui incendiu de vegetație uscată produs pe teritoriul județului nostru, iar de la începutul anului mai multe construcții au fost afectate de propagarea acestor arderi necontrolate.
De asemenea, pompierii argeșeni au intervenit în ultimele 5 zile în cazul a zeci de arderi necontrolate ce au pus în pericol viața și proprietățile cetățenilor, distrugând vegetația pe o suprafață totală de peste 100 de hectare.
Pentru evitarea unor situații de urgență în care focul poate scăpa de sub control, vă rugăm să respectați următoarele prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.”, transmit pompierii argeșeni.

 

incendiu ISU ARGES 1 - Incendiu uriaș la Corbi! Oamenii sunt chemați cu bidoane și lopeți!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Anca Baciu | Argeș | Cicănești | Ciofrângeni | Corbi | Davidești | Leordeni | Pitești | Primăria Corbi | Rociu | Suseni | Tigveni | Topoloveni | Uda | Vedea