S-a stins din viață Aurel Mitran, fost manager al unor artiști și formații precum Iris, Holograf sau Compact!

de | 12.01.2023 11:28 | Eveniment, Național, Știri

S-a stins din viață Aurel Mitran, unul dintre cei mai cunoscuți manageri, impresari şi producători de spectacole.

El a fost manager al unor formații și artiști precum Compact, Iris, Holograf, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş sau Laura Stoica, potrivit news.ro.

Mai mulți artiști și-au exprimat îndurerarea public, prin mesaje publicate pe paginile lor de facebook.

Ne este extrem de greu sa acceptam ca Aurel Mitran nu mai este. Pentru noi a fost unul dintre cei mai importanti oameni, prieteni, profesionisti din viata si cariera noastra. Cuvintele sunt putine ca sa exprime intreaga noastra recunostinta pentru el.

Drum bun printre stele, prieten drag. N-ai fost niciodata “too old to rock’n’roll”, dar cu siguranta “too young to die”!

Sa te odihnesti in pace. Vei ramane pentru totdeauna in inimile noastre! 🖤, a scris Holograf.

De asemenea, Nicu Alifantis a declarat pe Facebook: „Nu credeam vreodată că voi ajunge să spun, a încetat din viaţă Aurel Mitran. Drum lin, prietene. Dumnezeu să te odihnească şi să te aibă în paza Sa. Mulţumesc pentru tot, Aurel!

Pe Aurel Mitran l-am cunoscut în 1974 la Buzău, la unitatea de transmisiuni 01671, unde am făcut armata împreună. În 1979 ne-am reîntalnit la Teatrul Mic şi de-atunci ne-am clădit împreună carierele, eu de muzician, el de impresar, mergând umăr la umăr. Am colaborat realizând spectacole, turnee şi evenimente, prin care am încercat să facem ceva deosebit de fiecare dată, ceva care să rămână în conţtiinţa publicului. “Balada cotidiană” la Teatrul Foarte Mic (cel mai longeviv ciclu de spectacole şi turnee prin ţară, peste 500 de reprezentaţii în aproape 5 ani), recitalurile “Nicu Alifantis şi invitaţii săi” de la Teatrul Mic (concerte unplugged, în vremea când nu se inventase acest termen, alături de numeroşi artişti de valoare precum Valeriu Sterian, Alexandru Andrieş, Dan Bădulescu) recitalul de la Sala Polivalenta Bucureşti din 1988”.

Aurel Mitran a impresat peste 15 artiști români doar la începutul anilor ’90. De asemenea, acesta a adus a adus pentru prima oară în România mari artişti internaţionali precum Al Di Meola, Cesaria Evora, 100 violins – Budapest Gypsy Simphony Orchestra, Lhasa, Bobby McFerin, conform sursei citate.

 

Foto Stirile PROTV

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Tânăr de 21 de ani, împușcat mortal de polițiști în timpul unei urmăriri în trafic!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Buzău