INFORMAȚII NOI
Potrivit reprezentanților ISU Argeș, șoferița era încarcerată în mașină, fiind nevoie de intervenția salvatorilor pentru a efectua manevre de descarcerare.
Din fericire, femeia este conștientă. A fost predată echipajului SAJ și transportă la spital.
Pompierii au asigurat zona până la înlăturarea oricărui pericol.
Potrivit cercetărilor, șoferița de 28 de ani, din Budeasa, care se deplasa DJ 703K, din direcția Mărăcineni spre Budeasa, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara carosabilului, unde a intrat în coliziune cu un stâlp, apoi cu un gard.
În urma verificării cu aparatul etilotest, a reieșit că femeia nu consumase alcool.
Polițiștii au întocmit dosar penal, iar verificările continuă, pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul rutier.
Știre inițială
Accident rutier, în această dimineață, în localitatea Mărăcineni, acolo unde un autoturism a intrat într-un stâlp.
La fața locului se deplasează pompierii cu o descarcerare alături de un echipaj al SAJ.
Potrivit polițiștilor, se pare că o persoană este rănită.
Foto ISU Argeș