(VIDEO) Șofer din Argeș- agresiv cu polițiștii! A intrat cu forța în autospecială pentru a-și recupera permisul

de | 21.01.2023 22:38 | După locație, După subiect, Eveniment, Județean, Național, Știri

(VIDEO) Șofer din Argeș- agresiv cu polițiștii! A intrat cu forța în mașina lor pentru a-și recupera permisul

Întâmplare halucinantă, sâmbătă, pe autostrada A10, în județul Alba, care îl are ca protagonist pe un șofer din județul Argeș.

Bărbatul, în vârsta de 39 de ani, a fost surprins, în jurul orei 16:00, în timp ce conducea agresiv, folosind în mod repetat și nejustificat, semnale luminoase, pentru a-i obliga pe ceilalți șoferi să elibereze banda de circulație.

Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Poliției Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, l-au oprit pe argeșean într-o parcare, pentru a efectua verificări. Însă, la un moment dat, șoferul iese din mașina sa și devine agresiv inclusiv cu polițiștii, peste care intră, efectiv, în autospecială, cu scopul de a-și recupera permisul de conducere.

Întreaga scenă a fost filmată de martori și a ajuns în presa națională. Și comportamentul polițiștilor este incredibil, având în vedere că după ieșirea șoferului, agentul care se afla la volan închide ușa mașinii și demarează, de parcă individul din Argeș i-ar fi inspirat frică.

În urma faptei sale, șoferul de 39 de ani, din localitatea argeșeană Cătanele, a primit două amenzi în valoare totală de peste 9.600 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 60 de zile.

Acesta nu a respectat indicațiile polițiștilor, de a rămâne în autoturism și a pătruns în autospeciala de poliție, pentru a-și recupera permisul de conducere și documentele autoturismului, părăsind, la volanul autoturismului său, spațiul service.

Față de acesta, a fost luată măsura sancționării contravenționale, în baza OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 2.610 lei, pentru conducere agresivă, refuz de înmânare a actului de identitate la solicitarea polițistului, precum și pentru nerespectarea indicațiilor polițistului rutier, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile.

Totodată, față de bărbat, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 7.000 de lei pentru împiedicarea organelor de poliție în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pentru săvârșirea de acte și gesturi obscene și adresarea de expresii și cuvinte jignitoare”, a transmis IPJ Alba.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia va fi sesizat pentru a fi făcute cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

Mai mult, oamenii legii transmit că vor fi efectuate verificări și în ceea ce privește modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către polițiștii care l-au oprit pe bărbat.

Foto/video Aktual24.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Accident grav în Argeș! Impact puternic, 3 victime

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alba | Alba Iulia | Argeș | Deva | Râmnicu Vâlcea | Vâlcea