Astăzi celebrăm Ziua Mondială a Sănătății, care marchează și 75 de ani de la înființarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). În acest an, evenimentul se desfășoară sub sloganul ”Sănătate pentru toți!”, iar îndemnul OMS pentru toate statele acela de a se lua măsuri urgente pentru a proteja, a susține și a extinde forța de muncă din domeniul sănătății ca prioritate strategică.
De Ziua Mondială a Sănătății, personalul medical are zi liberă, conform contractului colectiv de muncă, așadar la Spitalul orășenesc Mioveni, conducerea unității a anunțat că pe 7 aprilie Ambulatoriul de Specialitate va fi închis, iar asistența medicală de urgență va fi asigurată doar de către Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul unității spitalicești.
În fiecare an, pe data de 7 aprilie este celebrată ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII, ocazie cu care fiecare persoană sau comunitate își îndreaptă atenția către beneficiile unei stări mai bune de sănătate.
Cu aceast prilej, conducerea Spitalului Orășenesc Mioveni transmite cele mai sincere felicitări, urări de bine, sănătate, fericire şi succese neîntrerupte tuturor celor care activează în sistemul de sănătate.
La mulți ani!”, transmite managerul Mircea Stoian, medic la rândul său.