ANAF îi ia la bani mărunți pe prietenii lui Vladimir Putin! 3 firme s-au ales cu conturile blocate

de | 27.03.2022 09:55 | Eveniment, Național, Știri

Agenția Națională de Administrație Fiscală a început să pună în aplicare restricțiile impuse prin Regulamentul Uniunii Europene asupra Rusiei.

Vizați sunt apropiații președintelui, directorii unor importante firme. Primul sancționat prin înghețarea tuturor fondurilor și resurselor economice, este miliardarul rus, Dimitri Pumpianski, prieten apropiat al lui Vladimir Putin.

Președintele ANAF a trimis spre publicarea în Monitorul Oficial al României, ordinele de sancționare a trei firme rusești de pe teritoriul țării noastre. Este vorba despre firmele TMK ARTROM, TMK ASSETS SRL și TMK EUROPE GMBH.

TMK - firma de țevisursa foto: TMK ARTROM

Dar de suferit însă au angajații firmelor sancționate, adică români, care nu au nicio legătură cu războiul rușilor pornit împotriva Ucrainei. Sindicaliștii de la SC TMK Artrom SA au cerut o derogare prevăzută la art.6 alin.(1) lit. a și b din Regulamentul UE, cu ajutorul căreia speră să își poată continua activitatea și să își primească salariile, mai ales că astfel de derogări au fost aprobate și în celelalte state membre UE.

Situația se înrăutățește iar oamenii își avertizează patronii că dacă nu le vor plăti salariile, vor opri activitatea în semn de protest. Este vorba de aproximativ 2.400 de angajați de la fabricile din Slatina și Reșița care de la 15 martie a.c nu și-au primit banii, deoarece din 10 martie, compania are conturile înghețate.

Dar cum era de așteptat, miliardarul rus Dimitri Pumpianski, președinte și director executiv al grupului TMK, unul dintre cei mai mari producători de țevi la nivel global, bun prieten cu președintele Vladimir Putin, în vârstă de 58 de ani, când a simțit că riscă să-și piardă averea estimată de Forbes la aproximativ 1,2 miliarde de dolari, a demisionat și a transferat toate acțiunile la compania mamă, aflată în Cipru, care posedă grupul TMK, la persoane care nu pot fi sancționate.

Angajații susțin că oprirea activității TMK Artrom Slatina va afecta direct economia României și cer guvernului ca cei sancționați să fie doar rușii.

ANAF continuă să impună restricții prin Regulamentul Uniunii Europene asupra patronilor ruși aflați pe teritoriul țării noastre cu ajutorul Consiliului Uniunii Europene care actualizeză listele cu partizani ruși, majoritatea acestora fiind apropiați ai președintelui Vladimir Putin.

Situația se va termina doar atunci când Rusia oprește atacurile asupra Ucrainei.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/luana-alexandra-popescu/" target="_self">Luana Alexandra Popescu</a>

Articol scris de Luana Alexandra Popescu

Editor și autor de content media online, specializat în relații publice și jurnalism. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu master în Comunicare Audio Video SNSPA.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Monitorul oficial | Reșița | Rusia | Slatina | Vladimir Putin

Ultimele articole