IGSU și-a luat 8 autospeciale de stingere cu pulbere! Una din ele ajunge în Argeș

de | 28.04.2023 14:50 | După locație, După subiect, Județean, Lifestyle, Național, Știri

IGSU și-a luat 8 autospeciale de stingere cu pulbere! Una din ele ajunge în Argeș

Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că parcul auto al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) va fi completat cu 8 autospeciale de stingere cu pulbere, cumpărate în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020.

Aceste autospeciale vor fi folosite de salvatori în cazul intervențiilor pentru stingerea incendiilor de mari proporții, de exemplu la obiectivele industriale mari din domeniile următoare: petrochimic, energetic, chimic, transporturi, electronic etc.

De asemenea, aceste autospeciale sunt proiectate să fie utilizate în regim de exploatare intens, precum căi de rulare cu rampe ori pante accentuate.

autospeciale - IGSU și-a luat 8 autospeciale de stingere cu pulbere! Una din ele ajunge în Argeș

Foto IGSU

SPECIFICAȚII TEHNICE :
 Autospeciala permite o deplasare rapidă atât pe drumuri amenajate cât și neamenajate;
 Modul de tracțiune este 6×4 permanent cu posibilitatea cuplării punții față pentru tracțiune
6×6;
 De asemenea, funcția hydro drive MAN permite decuplarea automată a punții din față, la
viteze de peste 28km/h;
 Aceasta dispune de un sistem hidraulic de încărcare/descărcare cu cârlig;
 Are 4 rezervoare pentru pulbere, fiecare cu o capacitate de 1.000 kg;
 Are 18 butelii de azot, încărcate la o presiune de 250 bar;
 Autospeciala dispune și de un tun de refulare a pulberii sub presiune;
 Instalație de stingere cu pulbere și azot poate fi operată atât în varianta cu containerul pe
autoșasiu, cat și în varianta independentă (fără autoșasiu);
 Construcția și dotarea mașinii permit intervenția eficientă atât de la distanță, cât și din
apropierea focarului și poate fii folosită pentru stingerea focarelor de tip A, B, C si D.”, transmite IGSU.

Costul unei astfel de autospeciale este de 2.166.058,99 lei, iar una dintre ele va ajunge și în județul Argeș.

IGSU primește 15 microbuze de transport

Totodată, IGSU a primit o donație de 15 microbuze de transport, prin proiectul finanțat din partea Organizației Internaționale pentru Migrație – Misiunea din România, organizație ce face parte din sistemul Națiunilor Unite, cu sprijinul Statelor Unite ale Americii și a Republicii Coreei de Sud.

Aceste microbuze vor fi folosite pentru a răspunde nevoilor de transport ale refugiaților, migranților, dar și a altor membrii ai comunităților locale din România, în special în zonele de competență ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență de pe granița de Nord, Nord – Est și Est a României, conform IGSU.

Foto Economica.net

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: