De astăzi! Refugiații ucraineni nu mai pot intra în România cu animale de companie nevaccinate
Începând de astăzi,1 mai, refugiații ucraineni nu mai pot aduce în România animale de companie fără certificat de vaccin antirabic.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) elimină o excepție de la regulile de circulație a animalelor de companie cu origine din Ucraina, pusă în practică anul trecut. Această măsură a fost luată pentru a sprijini cetățenii ucraineni care se refugiau din calea războiului însoţiți de animale.
În acord cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, aflate la graniţa cu Ucraina, România a stabilit că, începând cu data de 1.05.2023, va înceta aplicarea măsurilor de flexibilitate la introducerea, în scop necomercial, pe teritoriul naţional (UE) a animalelor de companie cu origine din Ucraina. Astfel, România revine la aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 576/2013, respectiv ale Regulamentului (UE) 577/2013, inclusiv obligaţia prezentării dovezii efectuării testului de titrare a anticorpilor antirabici”, potrivit ANSVSA.
Reamintim că, odată cu începerea invaziei ruse, sute de mii de cetățeni ucraineni și-au părăsit casele. Unii au venit în țara noastră inclusiv cu animalele de companie.
Începând cu 1 mai, România revine la aplicarea prevederilor Regulamentului UE 576/2013, respectiv ale Regulamentului UE 577/2013.
foto descriptiv gds.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro