Peste 5000 de credincioși au participat în Arges la sfințirea locului unde vor începe lucrările unui lăcaș de cult. Mai mulți milionari asigură terenul și banii construcției. O premieră pentru România este faptul că edificiul va fi ridicat de călugării de la Muntele Athos. La eveniment unul dintre sponsorii principali a ajuns cu elicopterul.
Unul dintre principalii finanțatori ai construcției edificiului bisericesc a ajuns astăzi la Vlădești, în Argeș, cu elicopterul. Mai mulți participanți s-au dus sa admire aparatul de zbor. Asta in timp de miile de credincioși participau la slujba se sfințire a pietrei de temelie a viitoarei mănăstiri.
Ceremonia a fost oficiată de un sobor din zeci de preoţi şi diaconi din toată Romania și de la Muntele Athos din Grecia.
La aceasta mănăstire rânduiala va fi întocmai ca la muntele Athos și se va afla sub călăuzirea părinților români de la Schitul Lacu din Sfântul Munte.
Autoritatile locale au oferit cheia onorifică a localităţii.
Terenul a fost donat de un om de afaceri din Pitești. După obținerea tuturor aprobărilor se va începe construcția. Pe lângă biserica principala a Mănăstirii, închinată Sfântului Neagoe Basarab, vor mai fi construite doua paraclise, scopul declarat fiind acela ca românii fără posibilități de a merge la Athos să poată ajunge la Vlădești, în judetul Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro