Peste 300 de proiectile din Al Doilea Război Mondial găsite în zona autostrăzii A7, în Vrancea
În cursul zilei de luni, specialiștii pirotehniști din cadrul ISU Vrancea au intervenit în comuna Sihlea, din Vrancea.
Ei au fost sesizați, în urma unui apel la 112, de lucrătorii unei firme care executa lucrări de cercetare a terenului din zona autostrăzii Moldova (A7), după ce au găsit sute de proiectile de diferite calibre.
Intervenția este încă în desfășurare, iar până acum în urma cercetărilor au fost găsite peste 300 de proiectile de diferite calibre care ar data din Al Doilea Război Mondial, relatează jurnaldevrancea.ro
În acest caz a fost solicitat şi sprijinul Unității Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani.
Vă reamintim faptul că și echipajul pirotehnic al ISU Argeș și un echipaj de poliție au intervenit în urmă cu câteva zile în Municipiul Curtea de Argeș, unde au găsit o armă și 55 de cartușe de calibrul 7.92
ISU amintește cetățenilor că muniția neexplodată este extrem de periculoasă.
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce trebuie să facă atunci când găsesc obiecte metalice care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare:
⛔ Nu atingeți aceste elemente;
⛔ Nu le loviți sau mişcați din locul în care au fost găsite;
⛔ Nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi;
🔈 Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervenă în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.”, transmit reprezentanții ISU
sursă foto Jurnaldevrancea.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Momente de panică în Capitală! Un apartament a luat foc de la un telefon pus la încărcat