Argeșean cercetat pentru evaziune fiscală! Prejudiciul se ridică la 1.474.767 de lei

de | 17.05.2023 15:46 | Eveniment, Județean, Știri

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Astfel, din cercetările efectuate de polițiști, s-a constatat că, un bărbat de 35 de ani, din Topoloveni, având calitatea de administrator al unei societăți comerciale, ar fi omis, în perioada 01 martie 2019 – 10 iulie 2020, să înregistreze în contabilitatea societății operațiunile comerciale derulate cu parteneri de pe teritoriul național, constând în 37 de livrări de autoturisme second hand.

De asemenea, cel în cauză ar fi omis să înregistreze și operațiunile comerciale de prestări servicii transport rutier de mărfuri derulate cu două societăți comerciale în cursul anului 2019.

Ca urmare a neînregistrării în evidența contabilă a operațiunilor comerciale și a nedeclarării, având consecința sustragerii de la plata obligațiilor fiscale aferente către bugetul de stat, bărbatul a cauzat un prejudiciul la suma totală de 1.474.767 de lei, din care 1.273.663,64 de lei reprezentând taxă pe valoare adăugată, iar 201.104,16 lei reprezentând impozit pe venit.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.

 

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Piteștean închis după ce a condus băut! S-a ales cu 3 ani și 8 luni de închisoare!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole