Fostul primar de la Hârtiești s-a AURit!

de | 20.05.2023 19:30 | Din ediția tipărită, După subiect, Politic, Rural, Știri

În 2020, după 25 de ani de carieră în Primăria Hârtieşti şi patru mandate de primar, Petre Andrei a decis să facă un pas în spate. Ajuns la vârsta pensionării, fostul edil social-democrat a ales să facă o pauză şi, deşi era obişnuit cu scoruri electorale de peste 90%, nu a mai candidat. Încă de atunci, însă, a precizat că nu este exclus să revină şi să îşi reîncerce norocul pentru un nou mandat la alegerile din 2024.

„Am motivele mele să renunţ la un nou mandat. Sunt pensionar din luna martie 2020 şi vreau să stau o vreme deoparte. Peste patru ani nu se ştie ce va fi, poate voi candida din nou. Am forţa necesară!” – declara în urmă cu trei ani fostul edil al comunei Hârtieşti.

În toţi aceşti ani cât a stat pe bară, Petre Andrei s-a dovedit un critic înfocat al actualului primar liberal, Cosmin Ştefan, pe care l-a tocat sistematic pe Facebook, comentând în termeni duri orice realizare a succesorului său.

Petre Andrei vrea să revină la primărie

În ultima perioadă, Petre Andrei s-a reactivat politic, însă nu alături de foştii colegi de partid, ci în altă formaţiune. Astfel, de aproximativ o lună, fostul edil şi-a asumat public apartenenţa la AUR, partidul lui George Simion, dând de înţeles că se pregăteşte de o nouă confruntare pentru fotoliul de primar al comunei Hârtieşti din partea acestui partid. Dovadă a implicării sale în activitatea organizaţiei judeţene a AUR stau postările prin care periodic fostul edil promovează acest partid, precum şi îndemnurile repetate la adresa concetăţenilor săi de a se alătura echipei lui George Simion.

La începutul acestui an, Petre Andrei şi-a actualizat fotografia de profil, postând o imagine cu el în biroul de la primărie, de pe vremea când era primar, iar schimbul de replici cu un internaut este o dovadă în plus că fostul edil se încălzeşte pe margine pentru o nouă confruntare la Hârtieşti:

Cetăţean: „Ai fost odată!”

Petre Andrei: „Şi voi mai fi. Stai uşor!”

Rămâne de văzut dacă după patru ani pe tuşă concetăţenii îl vor înapoi la primărie sau actualul edil s-a dovedit suficient de convingător încât să-i frângă visul de a reveni pe fotoliul de primar complet AURit!

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Fostul deputat PDL Sorin Buta încasează sute de mii de lei anual din contracte cu statul

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Buta | George Simion | Hârtieşti | Petre Andrei