Teilor – afaceri record de 75 milioane euro în 2022

de | 19.05.2023 07:30 | Din ediția tipărită, Economic, Știri

Grupul de companii Teilor, manageriat de către omul de afaceri Florin Enache, a finalizat bilanţul aferent anului trecut, iar cifrele reflectă trendul ascendent al businessului fondat la Piteşti. Cele trei companii din cadrul Teilor Holding – lanţul de bijuterii de lux Teilor, compania de creditare financiară Invest Intermed GF IFN şi Teilor Invest Exchange – au încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri netă de peste 371 milioane lei (aproape 75 milioane euro) şi un profit net de 23,2 milioane lei.

„În anul 2022, companiile din cadrul holdingului au înregistrat o dezvoltare rapidă, manifestată în principal prin extinderea la nivel local şi internaţional. În contextul global dificil, suntem bucuroşi de rezultatul net înregistrat de Grup, cu atât mai mult cu cât acesta a fost afectat de inflaţie şi deprecierea leului faţă de dolar, perturbările la nivelul lanţului de aprovizionare şi de dobânzile în creştere. Mergând înainte, nu renunţăm la investiţiile în extinderea amprentei geografice, dar vizăm pieţele pe care suntem deja prezenţi”, spune Mircea Varga, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei.

► 9 magazine Teilor noi inaugurate anul trecut în ţară şi străinătate

Cea mai mare pondere o are Teilor SRL, care gestionează lanţul de bijuterii şi care anul trecut a avut o cifră de afaceri de 274,7 milioane lei numai din activitatea desfăşurată în România, în creştere cu 19% faţă de 2021. La nivel consolidat, care include performanţa filialelor TEILOR din Polonia, Bulgaria, Ungaria, Italia, Germania şi Cehia, cifra de afaceri a Teilor a înregistrat valoarea de 269,3 milioane de lei.

Anul trecut, reţeaua de magazine Teilor s-a extins cu 9 unităţi: 3 în România, 3 în Polonia, 2 în Ungaria şi 1 în Cehia. În contextul cheltuielilor legate de aceste investiţii şi având în vedere că magazinele din străinătate nu au ajuns încă la maturitate, profitul net a fost ceva mai mic decât în 2021.

O altă componentă a holdingului, societatea de creditare financiară Invest Intermed GF IFN, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 82,5 milioane de lei, în creştere cu 77% faţă de 2021, şi un profit net de 14 milioane lei, cu 90% mai mare decât în anul anterior.

A treia entitate, Teilor Invest Exchange, a consemnat-o cifră de afaceri de 20,2 milioane de lei, în creştere cu 50% faţă de 2021, şi un profit net de 3,9 milioane de lei, în scădere cu 13% faţă de anul anterior. Creşterea veniturilor şi a costurilor de operare s-a datorat extinderii reţelei MoneyGold, în 2022 fiind deschise 16 noi agenţii în Reşiţa, Huedin, Deva, Arad, Alba Iulia, Strehaia, Bârlad, Târgu Neamţ, Mediaş, Deva, Arad, Alba Iulia, Drobeta Turnu Severin, Piteşti, Costeşti şi Târgovişte, alte cinci agenţii din Craiova, Urziceni, Topoloveni, Bucureşti şi Botoşani fiind extinse sau relocate. La data de 31 decembrie 2022, existau 89 de agenţii MoneyGold în toată România.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Teilor a lansat prima linie de bijuterii pentru bărbați

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alba | Alba Iulia | Arad | Bulgaria | Costeşti | Craiova | Deva | Drobeta Turnu Severin | Florin Enache | Germania | Italia | Pitești | Polonia | Topoloveni | Ungaria

Ultimele articole