Nu fi nepăsător în fața criminalității. Informează-te! Campanie de prevenire în rândul cetățenilor
În perioada 22 – 26 mai, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, Poliția Română organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”.
Acest eveniment a fost inițiat în anul 2006, devenind o manifestare de tradiție, în care polițiștii desfășoară o serie de activități susținute în domeniul prevenirii infracționalității.
Astfel, în această perioadă, și polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș vor organiza, în mod individual sau cu alte structuri acțiuni despre prevenirea criminalității.
Vor fi organizate activități ale polițiștilor argeșeni pentru a informa cetățenii cu privire la modul în care pot preveni să devină victima unei infracțiuni sau care sunt soluțiile la problemele pe care le pot întâmpina.
Vor fi abordate subiecte despre măsuri de autoprotecţie, prezentarea consecințelor ce rezultă din comiterea de infracțiuni.
Prevenirea criminalității reprezintă o prioritate a Poliției Române și vizează, din perspectiva structurilor de prevenire, dar și a celor operative, o informare permanentă a cetățenilor cu privire la noi forme de manifestare a infracționalității, factorii favorizanți și modalități eficiente de prevenire, necesare creșterii gradului de siguranță personală și a bunurilor.
Informarea cetățenilor în spiritul respectării legilor și protejarea tuturor categoriilor de persoane cu risc victimal constituie obiective constante ale activității de prevenire, care se găsesc în programele, proiectele și campaniile derulate în cadrul priorităților naționale și locale.”, transmite IPJ Argeș
Activitățile vor fi organizate pe zile și vor avea următoarele teme:
22 mai – Siguranța copiilor
23 mai – Siguranță online
24 mai – Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului
25 mai – Prevenirea disparițiilor de minori/plecări voluntare de acasă
26 mai – Prevenirea violenței domestice
Foto descriptiv Playtech.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tragedie în Teleorman! O tânără și fetița ei de nici 3 ani au murit arse de vii!