(VIDEO) Zeci de percheziții în Argeș și în țară, într-un dosar privind traficul de migranți
Astăzi, 25 Mai, vor avea loc 29 de percheziții domiciliare în Argeș, București, Ilfov, Dâmbovița, Constanța, Buzău și Brașov, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
Concomitent, pe teritoriul Germaniei, sunt efectuate percheziții domiciliare în cadrul unui dosar vizând activitatea aceluiași grup infracțional organizat.
Din cercetări, s-a stabilit că în luna aprilie 2022, pe teritoriul României a fost constituit un grup infracțional organizat, format din cetățeni români şi arabi, având ca scop traficul cu migranți, în vederea obținerii unor sume importante de bani, grup care a acționat până în prezent.
Vizați erau migranți de origine afro-asiatică care voiau să ajungă în țările din vestul Europei, în special Germania.
Ei erau preluați din Bulgaria și, ulterior, transportați în zona Timișoara/Arad. După ce erau cazați pentru o zi, maxim două zile, pe teritoriul României, migranții erau îmbarcați în alte autovehicule, cu care erau transportați spre țările din vestul Europei, în special Germania, fiind trecuți ilegal prin punctele de trecere ale frontierelor.
Migranții erau transportați de către șoferi în autoutilitare (dube) de transport marfă, fiind ascunși în spațiul de dormit situat deasupra cabinei șoferului sau în compartimentul de marfă al dubei.
Pentru cei ascunși în compartimentul de marfă, membrii grupului confecționau locașuri speciale din lemn, creând spații mici și improprii, în care introduceau până la 27 de persoane. Ulterior, ele erau mascate de lăzi cu legume și fructe.
În ambele modalități de transport, viața migranților a fost pusă în permanență în pericol pe durata transportului, existând un risc mare de asfixiere.
Plata pentru transportul acestora a fost realizată prin intermediul sistemului Hawala, migranții plătind în jur de 5.000 de euro/persoană pentru a ajunge din România în țările de Vest, în special Germania.
În urma perchezițiilor de astăzi, peste 35 de persoane vor fi duse la audieri, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.
sursă foto/video diicot.ro
citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Atenționare de călătorie! Sunt vizați românii care călătoresc în Italia