După angajații din Educație și cei din Sănătate, a venit rândul și polițiștilor de penitenciare.
Ei se află, în aceste momente, în faţa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, unde își strigă nemulțumirile față de condiţiile impuse de Bruxelles în ceea ce priveşte modificarea Legii pensiilor militare.
Comisia Europeană şantajează Parlamentul României să adopte Legea pensiilor militare în forma dorită de Bruxelles, altfel ţara noastră nu va mai primi aproximativ 1,4 miliarde de euro. Guvernul a vândut apărarea, ordinea publică şi siguranţa românilor pe 1,4 miliarde de euro, bani care nu se vor duce în spitale, şcoli sau autostrăzi, ci în buzunarele firmelor de partid”, susţin reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), într-un comunicat de presă.
Ei susțin că România nu este singurul stat din UE sau din NATO care are un sistem diferit de calcul al pensiilor militarilor. Franţa, Germania, Polonia, Belgia sunt ţări care au sistem de calcul similar cu cel al țării noastre, potrivit digi24.ro
Comisia Europeană îi transformă pe poliţişti, militari şi pe poliţiştii de penitenciare în cobaii Europei. După experimentul din România, urmează şi alte state NATO?”, avertizează sindicaliştii.
De asemenea, au mai transmis că politicienii după ce au venit de la Bruxelles, au impus condiţii dure în ceea ce privește pensiile militare de stat.
În ciuda semnalelor de alarmă trase de sindicatele din poliţie şi din penitenciare, «directivele la plic» pe care Comisia Europeană le-a dat României conduc la depopularea şi deprofesionalizarea instituţiilor de forţă ale statului.
«Dictatul de la Bruxelles» (aşa cum au lăsat politicienii români să se înţeleagă) referitor la modificarea Legii pensiilor militare de stat ridică semne de întrebare cu privire la independenţa României vizavi de politica sa internă şi interesul său naţional.
Poliţiştii de penitenciare înţeleg interesul general al Uniunii Europene, dar îşi pun întrebarea legitimă: Mai avem nevoie de cei 588 de parlamentari? Mai avem nevoie de 20 de miniştri, un prim-ministru şi doi viceprim-miniştri? De poliţişti, de militari şi de poliţişti de penitenciare, politicienii au arătat că nu mai au nevoie”, au concluzionat reprezentanţii Fed
eraţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).
Angajații din Sănătate protestează în Capitală!
Și cei din Sănătate organizează astăzi, 8 iunie, un protest în Bucureşti, cu un miting în Piaţa Victoriei și în Piața Constituției şi un marş pe străzile Capitalei, potrivit unui comunicat al sindicatului Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” din România.
La protest participă în special asistente, infirmiere și personal TESA, care scandează „dragi guvernanți, pandemia a trecut, am muncit când ne-ați cerut!”
Peste 1.500 de angajați din sănătate își strigă nemulțumirile în fața Guvernului, urmând să plece în marș până la Parlament.
La miting sunt sindicaliști din toată țara, Mureș, Cluj, Ialomița, Brașov, Constanța, Giurgiu, iar mulți dintre ei sunt nemulțumiți de legea salarizării și spun că nu sunt plătiți unitar.
Revendicările principale ale sindicaliștilor din Sănătate sunt:
-Acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării:
-Adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru Sănătate) negociat cu Ministerul Sănătății (în forma stabilită cu partenerii sociali) și aplicarea cât mai rapidă a acestuia.
În forma negociată proiectul de lege asigură:
-Acceptarea propunerilor Federației Solidaritatea Sanitară la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergență, încheierea și înregistrarea acestui contact colectiv de muncă.
-Actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată și scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.
-Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate Creșterea ponderii cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.
Și protestele profesorilor continuă, astăzi, în mai multe zone ale țării.
Cadrele didactice din România sunt în grevă din 22 mai, iar principala lor revendicare este cea salarială.
Sursa foto: Facebook Admitere Poliția Penitenciară/ edupedu.ro/ Facebook Federația ”Solidaritatea sanitară”
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Sindicaliștii din Educație: ”Greva continuă: 86,93% dintre greviști continuă protestul!”