În fiecare an, pe 14 iunie, se celebrează în întreaga lume Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, prilej pentru a crește gradul de conștientizare asupra necesității donării de sânge și de a încuraja cât mai mulți oamenii să facă acest lucru, cu scopul de a salva vieți.
Ea a fost sărbătorită și de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, care și-au asumat o misiune mai specială și au mers să doneze sânge.
Prin acest gest uman, polițiștii argeșeni au dat dovadă de altruism și solidaritate și îndeamnă un număr cât mai mare de oameni să meargă la Centrul de Transfuzie Sanguină Argeș și să facă acest gest, deoarece nevoia de sânge în domeniul medical este una permanentă.
Știați că sângele donat salvează două vieți, iar donarea este benefică și pentru donator?
Dincolo de motivarea nobilă, orice persoană poate ajunge în situația nedorită de a fi supus unei proceduri medicale care să implice o transfuzie.
Pentru a verifica ce condiții trebuie îndeplinite pentru a dona sânge, dar și pentru ca activitatea să se desfășoare cât mai rapid posibil, puteți face o programare a donării, la oricare centru din țară, prin una dintre aplicațiile dedicate, ce pot fi descărcate gratuit.
sursă foto/video IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro