Au fost publicate rezultatele de la Evaluarea Națională 2023. Astfel, Ministerul Educației a publicat rezultatele pe portalul evaluare.edu.ro. Media de la Evaluarea Națională este 100% media de admitere la liceu. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Rezultatele finale vor fi publicate pe 4 iulie. Aici găsiți rezultatele candidaților din Argeș.
Notele elevilor la Evaluarea Națională 2023 sunt anonimizate, iar fiecare absolvent de clasa a VIII-a trebuie să introducă în platforma evaluare.edu.ro codul primit de la școală, pentru a vedea notele pe care le-a obținut la examene.
Tabelul afișat pe site-ul Ministerului Educației conține ”codul candidatului”, ”școala de proveniență”, ”nota”, nota de la ”contestație” și ”nota finală”. La final este ”media la Evaluarea Națională”.
Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), potrivit Ministerului Educației. Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.
- Rezultatele finale vor fi publicate marţi, pe 4 iulie.
Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională (EN VIII) în perioada 19 – 22 iunie 2023 și a publicat rezultatele (înainte de depunerea/soluționarea contestațiilor) aici.
429 de absolvenți au obținut media 10
Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți din totalul absolvenților înscriși: 161.652. În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.
Dintre cei 154.115 elevi prezenți, 117.507 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,2% (76,8% în anul 2021, respectiv 82,3% în anul 2022).
23,8% dintre elevi au obținut medii sub 5, față de 17,73% în anul 2022. Procentul din sesiunea 2023 este comparabil cu cel din anul 2021 (23,2%) și egal cu cel din anul 2020 (23,8%).
429 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 221 – anul trecut, respectiv 132 în anul 2021.
- La proba de Limba și literatura română, 119.732 de elevi – 77,4% (rezultate anterioare: 83,9% – 2021, 85,9% – 2022) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 1.454 de elevi au fost notați cu 10 (zece).
- La proba de Matematică, 116.301 elevi – 75,4% (67,4% – 2021, 77,5% – 2022) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Numărul notelor de 10 (zece): 3.066.
- La proba de limbă şi literatură maternă, 8.507 elevi – 90,1% (95,9% – 2021 și 96,1% – 2022) au obținut note mai mari sau egale cu 5, iar 63 de elevi au obţinut nota 10 (zece).
Trei (3) elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1 (unu).
”Rezultatele au fost publicate în centrele de examen/unități de învățământ și pe site-ul dedicat prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR)”, a anunțat Ministerul Educației în comunicatul transmis.
Foto descriptiv. Sursă foto:Stirile Protv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: