Case verzi, la liziera pădurii, cu toate facilitățile moderne!
Un nou proiect rezidențial – extrem de atractiv atât prin tipul de construcții pe care îl presupune, cât și prin prețurile de achiziție oferite de către dezvoltator – se ridică, în această perioadă, într-una dintre cele mai pitorești zone dintre Pitești și Mioveni.
Cartierul Primăverii este denumirea pe care antreprenorul argeșean Cristian Prodănel, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați dezvoltatori imobiliari din județul nostru, l-a ales pentru acest proiect. I se alătură, pentru prima dată, fiul său – Ion Prodănel, care face pasul înainte dinspre afacerile HoReCa spre tipul de business pe care tatăl său s-a dezvoltat intens și la o scară largă în județul nostru.
Artizanul Panorama Tower 1 (cartierul Trivale), Panorama Tower 2 (Banu Mărăcine) și Bălcescu Residence (zona de Nord a Piteștiului), adică al unui portofoliu de peste 380 de apartamente, Cristian Prodănel dezvoltă, alături de Ion Prodănel, un concept diferit în 2023: un cartier de case verzi!
Se construiește o oază de liniște, la doi pași de Pitești și Mioveni
21 de locuințe individuale, vile cochete și cu numeroase facilități, urmează să transforme o zonă de la liziera pădurii din Micești într-un cartier modern, dar pitoresc, în destinația numită „acasă” pentru cei care își doresc nu doar o locuință, ci un stil de viață.
Amplasat la confluența a două mari centre urbane, cu o distanță de 10 km față de Pitești și de 7 km față de Mioveni, cartierul Primăverii se anunță a fi unul dintre cele mai inovative și upgradate proiecte imobiliare din județ.
Ce presupune acesta?
▼ O locație idilică, la liziera Pădurii Boierilor Micescu, străjuită de 6.000 hectare de suprafață verde.
▼O oază de liniște care permite concomitent acces rapid către drumul național și către cele două mari orașe vecine: Pitești și Mioveni.
▼ 21 de case, în suprafață construită de 150 mp (utilă 120 mp), fiecare având alocat un teren propriu de 430 mp.
▼ Locuințe realizate prin utilizarea celor mai moderne tehnologii pentru a asigura confort și economii: casele verzi sunt perfect izolate termic și fonic și sunt dotate cu panouri solare de 3,08 kw, acoperind astfel în proporție de 90% necesarul estimat pentru fiecare locuință.
▼ Construcții predate la cheie, beneficiind de amenajări și finisaje de lux, din care menționăm:
» izolație cu termosistem STO Germania;
» încălzire în pardoseală atât la parter, cât și la etaj;
» centrale termice Ariston în condensație;
» tâmplărie tripan produsă în Germania;
» uși realizate de NUSCO Group, deținătorii brandului Pinum în România;
» ceramică rectificată porțelanată Italia;
» parchet special pentru încălzire în pardoseală, produs în Germania etc.
▼ O distribuire eficientă, dar și generoasă a spațiilor interioare, menite să asigure confort și intimitate:
Parterul locuințelor constă într-un living de 40 mp, o bucătărie, o baie și o terasă generoasă.
Etajul găzduiește trei dormitoare (fiecare cu terasă proprie) și două băi.
▼ Un cartier predat, la rândul lui, la cheie, cu toate utilitățile necesare.
▼Numeroase facilități conexe destinate viitorilor locuitori:
» departajarea proprietăților în același concept de casă verde, după modelul vest-european, prin gard viu care stă verde tot anul;
» acces imediat la transportul metropolitan (linia 15), cu puncte de oprire la Muzeul Județean și Teatrul „Alexandru Davilaˮ;
» drum privat de 2200 mp, iluminat cu lămpi solare;
» barieră de acces, controlată prin telefon sau cartelă;
» loc de joacă propriu pentru copii.
▼Un preț extrem de competitiv pentru actuala piață imobiliară, costul unei astfel de proprietăți fiind de 120.000 euro + 5% TVA.
▼Cartierul Primăverii
▼21 de case verzi
▼120.000 € + 5% TVA
▼Contact: 0722.388.005
▼ Seriozitate girată prin portofoliul amplu al dezvoltatorului, flexibilitate în ceea ce privește conceptul de amenajări interioare și facilități cu privire la creditare.
Cristian Prodănel: „Primii clienți – o familie de medici din Pitești și Mioveniˮ
Despre acest nou proiect ambițios, am discutat cu omul de afaceri Cristian Prodănel pentru a înțelege nu numai conceptul, dar și avantajele pe care le presupune:
După aproximativ 380 de apartamente construite în Pitești, ce v-a determinat să vă orientați către conceptul de case?
– În primul rând, pandemia a schimbat paradigma investițiilor imobiliare și a generat o dorință din ce în ce mai puternică a oamenilor de a scăpa din apăsarea urbană către zone care asigură un spațiu mai generos, acces în natură, eliberare de stres, zgomot și agitație. Oamenii își doresc concomitent acces rapid către joburi, către școală, către magazine. În acest context, zona pe care o propunem la Micești, pe strada Primăverii (de unde și numele cartierului) este o opțiune perfectă. În primul rând, oferă un concept nou de casă verde, într-o oază de liniște, având însă toate facilitățile specifice construcțiilor moderne în materie de confort și tehnologie folosită. În același timp, locația este rapid accesibilă, atât dinspre Pitești, cât și dinspre Mioveni. Este important să menționăm că accesul înspre și dinspre Pitești se realizează pe un drum cu prioritate, ceea ce generează o economie de timp semnificativă în trafic. Vorbim despre o distanță de 10 km, care poate fi parcursă într-un timp extrem de scurt, asigurând astfel accesul dintre joburile și preocupările din oraș și casa care trebuie să reprezintă un stil de viață. De asemenea, există transport în comun metropolitan, cu stație în fața cartierului. În sensul celălalt, la fel de aproape este și Mioveniul – o piață pe care o vizăm, cu atât mai mult, cu cât ridicarea unui spital nou și modern a crescut atractivitatea zonei și a generat un nou tip de nevoi. Vă dau ca exemplu numai medicii din acest nou spital, foarte mulți dintre ei tineri, care au ales să lucreze la Mioveni și care în mod sigur pot găsi într-un astfel de cartier, aflat la numai 7 km de oraș, o locuință care să corespundă perfect nevoilor lor și ale familiei lor. De altfel, unii dintre primii noștri clienți sunt o familie de medici: doamna doctoriță lucrează la Spitalul Mioveni, iar domnul doctor, la Spitalul de Pediatrie Pitești. Au regăsit în cartierul Primăverii o opțiune excelentă pentru casa familiei lor.
Vorbiți despre primii clienți, iar proiectul este abia la început…
– Da, ca în fiecare proiect pe care l-am realizat, pe baza recomandărilor și a sistemului de conexiuni personale și profesionale, primii clienți au apărut înainte de a face public proiectul. În fapt, pentru cartierul Primăverii, putem spune la acest moment că aproximativ 25% dintre case sunt deja contractate.
Acest proiect implică totuși un precedent: este un proiect comun cu fiul dumneavoastră, Ion Prodănel.
– Am așteptat amândoi momentul și locul potrivit să începem să lucrăm împreună. Fiul meu este educat de ani buni în spiritul antreprenoriatului, are propriul business, dar și-a dorit la fel de mult ca și mine să realizăm un proiect imobiliar de familie, unul în care să ne unim cunoștințele, resursele și eforturile pentru a-l realiza la același standard la care am reușit să le bifez și pe cele precedente. Zona ne ajută enorm, este una excelentă, este efectiv o oază de liniște care ne-a încurajat în realizarea acestui concept nou de case verzi.
Ce încorporează acest concept?
– Izolare perfectă, independență energetică aproape de maxim, sisteme moderne de încălzire, multe spații verzi. Inclusiv departajarea proprietăților este gândită în acest regim, iar la momentul în care vorbim colaboratorii noștri pe acest segment însămânțează deja 7000 de plante pyracantha care vor deveni garduri verzi tot anul. Zona în sine este superbă, la liziera unui păduri de 6000 hectare care va asigura nu doar un cadru idilic, dar și o evadare completă din urban.
Legat de celelalte componente care țin de construcția caselor, ce ne puteți spune?
– În primul rând, faptul că, așa cum s-a întâmplat și în celelalte proiecte realizate, va prima calitatea materialelor. Noi aducem la viață locuințe care încorporează o gamă scumpă și bună de produse destinate conceptului interior. Nu am făcut niciodată rabat și ne mândrim că vindem case realizate cu materiale de cea mai bună calitate, cu garanții solide asigurate de producători internaționali de renume. În al doilea rând, arhitecții au gândit un proiect care să îmbine eficiența și confortul, care să corespundă nevoilor unei familii și care să valorifice perfect cadrul natural. Aș menționa, ca exemplu, terasa generoasă care deservește parterul și care este orientată către interiorul proprietății, precum și faptul că fiecare dormitor este prevăzut cu terasă proprie. Desigur, păstrăm același concept de flexibilitate în ceea ce privește detaliile interioare.
Cum trebuie să procedeze o persoană interesată de acest proiect?
– Primul pas este să ne contacteze la numărul de telefon pe care îl avem pus la dispoziția clienților noștri, respectiv: 0722.388.005. Suntem pregătiți oricând să prezentăm acest proiect, locația și toate detaliile. Așa cum, în egală măsură, vom încerca să asigurăm suport clienților noștri pentru documentațiile specifice sau pentru finanțare.
Ce presupune acest suport pentru finanțare?
– Avem, de exemplu, un contract de colaborare cu BRD care finanțează, cu dobânzi foarte bune, acest tip de achiziție în sistem de credit imobiliar. Banca a realizat deja, în baza colaborării noastre, o evaluare unică pentru toate casele, ceea ce facilitează procedurile și reduce timpii de așteptare.
Cum ați descrie concis acest proiect?
– Calitate, stil de viață, evadare din urban.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro