ANM a emis astăzi o alertă de cod galben de ploi și vijelii valabil până mâine dimineață.
Un număr de nouă județe din România, mai exact din sud-vestul țării sunt vizate de vremea rea.
Banatul, sudul Crișanei și Oltenia vor fi sub instabilitate atmosferică accentuate, vor fi și intensificări ale vântului cu rafale de 55 până la 70 km/h iar pe arii restrânse se vor semna la vijelii și grindină. Totodată cantitățile de apă anunțate vor fi între 20 – 25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Subliniem faptul că intervalul codului galben este: sâmbătă, 1 iulie, ora 18:00 – duminică, 2 iulie, ora 6:00.
Meteorologii au transmis totodată și o informare de vreme rea pentru întreaga țară, valabilă până duminică, 2 iulie, la ora 23:00. În acest interval, ANM anunță că se se vor semnala, descărcări electrice, intensificări ale vântului iar izolat grindină.
Regiunile vestice și sud-vestice sunt vizate în principal. Cantitatea de apă acumulată preconizată este între 15 – 25 l/mp iar izolat peste 30 l/mp.
În capitală vremea va fi căld, maxima termică se va situa între 31 – 33 de grade iar minima anunțată va fi între 15 – 17 grade.
Foto: Antena3 CNN
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
El este atacatorul din Aeroportul Chișinău. Era căutat de Interpol