Joi a fost publicat în Monitorul Oficial al României (nr. 662, partea I) Ordinul ministrului justiției nr. 1190/C din 13 iulie 2023 privind aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare. Noul ”Nomenclator” cuprinde 90 de specializări și ține seama de evoluțiile înregistrate la nivel de societate în ansamblu și de nevoile sistemului judiciar, în particular, potrivit comunicatului transmis de Ministerul Justiției.
”Una dintre misiunile Ministerului Justiției este aceea de a pune la dispoziția tuturor celor implicați în actul de justiție astfel de instrumente de lucru moderne, actualizate permanent în funcție de nevoile societății. Noul ”Nomenclator” este un pas pentru modernizarea profesiilor juridice conexe și a cadrului normativ incident cu scopul îmbunătățirii calității actului de justiție și creșterii încrederii cetățenilor în sistemul de justiție.”, a declarat Alina Gorghiu, ministrul justiției, potrivit sursei citate.
”Era nevoie de un nou ”Nomenclator” care să integreze schimbările majore din economie și societate. Au apărut domenii noi, tehnologii noi și specializările înscrise trebuie să reflecte acest lucru. Acest Ordin publicat acum este rezultatul muncii unei echipe căreia îi mulțumesc pentru efortul depus. De nu mai puțin de 13 ani ”Nomenclatorul” nu mai fusese actualizat, din acest punct de vedere era presant să ajungem la acest rezultat.”, a declarat Lla rândul său, secretarul de stat George Cătălin Șerban.
Urmează Ghidul explicativ
Nomenclatorul a fost elaborat în cadrul proiectului ”Ghidul specializărilor expertizei tehnice judiciare” (cod SIPOCA 639, cod SMIS 126229), cofinanțat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, implementat de Ministerul Justiției, în calitate de beneficiar (lider de proiect), în parteneriat cu Parchetul de le lângă Înalta Curte de Casație și Justiției și Tribunalul București. În următoarea etapă a proiectului, Ministerul Justiției, împreună cu partenerii săi, va elabora Ghidul explicativ al Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, care va descrie fiecare specializare și subspecializare, după caz, astfel încât să poată fi cât mai bine identificată aria de expertiză necesară pentru a se răspunde obiectivelor concrete stabilite de organele judiciare într-o cauză anume.
De asemenea, se va dezvolta și implementa o aplicație software care va permite judecătorilor, procurorilor, personalului birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile din cadrul tribunalelor, precum și experților tehnici judiciari sau oricărei persoane interesate să acceseze ”Ghidul”. Aplicația informatică va cuprinde și un motor de căutare, în funcție de anumite cuvinte-cheie, care va da posibilitatea utilizatorilor de a găsi cu ușurință informațiile dorite.
Sursă foto: Facebook Alina Gorghiu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: