Cercetătorii vor da undă verde lansării unei aplicații care poate să detecteze COVID-19 în funcție de vocea oamenilor, într-un singur minut. Mai mult, potrivit Mirror.co.uk., aplicația ar fi mai precisă decât testele rapide.
Creatorii aplicației spun că descoperirea se bazează pe inteligența artificială (AI) și că are o precizie de 89%. Potrivit cercetătorilor, s-a analizat modificărilor vocilor cu ajutorul unui model de inteligență artificială, având în vedere că virusul afectează tractul respirator superior și corzile vocale.
Aceste rezultate promiţătoare sugerează că înregistrările vocale simple şi algoritmii de inteligenţă artificială bine reglați pot obține o precizie ridicată în determinarea pacienţilor care au infecţia COVID-19.
Astfel de teste pot fi furnizate gratuit şi sunt simplu de interpretat. Mai mult, permit efectuarea de teste virtuale, la distanţă, şi au un timp de răspuns de mai puţin de un minut. ar putea fi folosită, de exemplu, la punctele de intrare pentru adunări mari, permiţând o depistare rapidă (a infecției, în rândul) populaţiei”, a transmis Wafaa Aljbawi, cercetător la Institutul de Ştiinţă a Datelor din cadrul Universităţii Maastricht din Olanda.
Cei care vor folosi aplicația pentru a afla dacă au COVID-19, vor trebui să dea informații despre istoricul medical, să spună dacă fumează, să ofere datele demografice și să înregistreze sunete respiratorii, precum tusea ori să citească câteva fraze.
Foto Digi World
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Topul înmatriculărilor! Ce mașini și-au luat românii în 2022