Continental Fast Line CFL
Fabricat în Argeș: Continental Fast Line – Performanță în mișcare
+ INTERNAȚIONAL LAZĂR COMPANY – un brand românesc construit în Argeș și dezvoltat prin performanță
+ GIC – TRADIȚIE, INVESTIȚII, INOVAȚIE
SEGA PROIECT 2008
Construcții & imobiliare: SEGA PROIECT 2008 oferă soluții personalizate pentru fiecare proiect
+ Construiește cu VECTRUM! Soluții eficiente pentru orice proiect!
+ VALAH CONSTRUCT GRUP – Experiență și performanță în construcții
Dr. Laura Florea
Cei mai puternici oameni din Argeș: Dr. Laura Florea: Medicul de familie este primul sprijin al pacientului, cel care îl cunoaște cel mai bine și îl însoțește de-a lungul vieții
+ Florin Enache: Cultura TEILOR s-a format în jurul pasiunii pentru excelență și al dorinței de a crea ceva autentic
+ Dr. Adrian Sturzu: Abordarea inimii nu poate fi doar medicală, ci și umană și spirituală
Cătălina Dumitrașcu
Femeile de succes ale Argeșului: Cătălina Dumitrașcu: Adevărata valoare se vede în felul în care rămâi om, indiferent de locul în care ajungi
+ Raluca Dănălache: Sinceritatea este prima calitate care ajută pe oricine!
+ Denisa Raicu: Puterea femeii constă în libertatea de a rămâne fidelă propriei identități
Cătălin Mîndroc
Noua generație: Cătălin Mîndroc: Leadershipul începe cu responsabilitatea față de oameni
+ Remus Mihalcea: Un medic poate aduce aceeași rigoare, empatie și responsabilitate și în politică!
+  Diana Lupaș – Lumea s-a schimbat și este într-o continuă schimbare, iar liderii trebuie să se adapteze constant și să-și păstreze încrederea oamenilor!
Argeș: „Anna, ține-ți prostul acasă!” Ce se știe despre femeia care a ajuns virală fără să spună un cuvânt
Pitești: Peugeot Traveller, alegerea ideală pentru călătoriile de grup. Îl găsești la Eurial Pitești
Mioveni: Campionatul Mondial de Handbal Feminin U18 continuă la Mioveni. Programul meciurilor de vineri, 7 august
Câmpulung Muscel: Ai nevoie de un consult gastroenterologic? Află când poți face programare la Parga Sat
Curtea de Argeș: Ai un câine sau o pisică? Primăria oferă sterilizări gratuite pe 6 august. Cum te programezi
Ștefănești: Sărbătoare la Ștefănești! Cum au fost marcați cei 574 de ani de la prima atestare documentară
Costești: Vești bune pentru locuitorii din Costești! Un nou proiect finalizat
Topoloveni: Un liceu din Argeș, selectat într-un proiect național al Ministerului Educației. Ce beneficii vor avea elevii

APP Argeș îl urmează pe Liviu Dragnea. Astăzi președintele Mărășoiu dizolvă organizația!

05/09/2022

Distribuie!

Liviu Dragnea Dorin Marasoiu APP

S-a rupt lanțul de iubire care îi lega pe Liviu Dragnea, „icoana” Alianței pentru Patrie (APP) și Codrin Ștefănescu, cel care l-a consolat și i-a făcut lui Dragnea partid la ieșirea din pușcărie. Inițial, am crezut că scandalul iscat între cei doi este doar de ochii presei și că APP, partid aflat în creștere, vrea să se delimiteze de imaginea mai puțin ajutătoare a… fostului „deținut politic”. Apoi am realizat că disensiunile dintre cei doi sunt cât se poate de reale, acestea declanșând scindări și în teritoriu. Cei care îl susțin pe Dragnea îi cer acestuia să coaguleze în jurul său un nou partid suveranist, în timp ce susținătorii lui Codrin Ștefănescu propăvăduiesc ipoteza potrivit căreia fostul președinte al PSD s-a dat cu sistemul.

Peste noapte, poporul APP a aflat că, în fapt, „patriotul” și „deținutul politic” Liviu Dragnea era un personaj alunecos care și-a trădat toți apropiații și și-a urmărit doar propriile interese, iar Codrin Ștefănescu este doar un oportunist care s-a folosit de imaginea și capitalul politic al fostului lider social-democrat.

20 de organizații au decis să rămână lângă Dragnea

APP Argeș, prin vocea președintelui Dorin Mărășoiu, a ales să îl urmeze pe Liviu Dragnea într-un nou proiect politic.

,,Azi, 31.08.2022, 20 de președinți de organizații APP s-au întâlnit pentru a discuta despre situația în care se găsește partidul astăzi. APP s-a constituit în jurul domnului Liviu Dragnea, inițiatorul mișcării suveraniste în România, și singurul om politic care a prezentat și aplicat un program de dezvoltare durabilă a României.

Majoritatea zdrobitoare a membrilor APP au aderat la acest partid datorită acestuia și speranței că împreună cu el vor putea reda acestei țări demnitatea și suveranitatea. Din păcate, ieșirile publice ale lui Codrin Ștefănescu din ultima perioadă arată că acesta a transformat acest proiect politic într-un partid administrat și condus în mod discreționar. (…)

În baza acestei realități am hotărât să ne delimităm de acest grup de așa-ziși conducători ai partidului și să ne retragem din Alianța Pentru Patrie.

De asemenea, îi cerem lui Liviu Dragnea ca împreună cu noi și alte sute de mii de români care ne vor urma să construim un nou proiect politic românesc, patriotic și suveranist și care să prezinte românilor programul de salvare a țării și de redobândire a suveranității naționale.” se precizează într-un comunicat semnat de președinții a 20 de organizații APP din țară.

Aceștia susțin că Ștefănescu a fost doar un profitor pe mână cu… ,,adunăturile interlope”.

,,Despărțirea de Codrin Ștefănescu și gașca de profitori a acestuia a fost și va rămâne garanția că toți cei ce au hotărât acest lucru vor binele românilor nu al veșnicilor  adunături interlope care au distrus țara. Pe de altă parte, reacția masivă a oamenilor cinstiți și dornici de cinste din țara asta, de susținere totală a lui Liviu Dragnea, a validat, irevocabil și ferm,  hotărârea liderilor organizațiilor locale și județene de delimitare și separare definitivă de clica hămesită care s-a instalat, cu de la sine putere, în fruntea APP, folosind cu parșivenie imaginea lui Liviu Dragnea. De acum, vom merge pe drum curat și cu oameni curați, alături de Liviu Dragnea!” mai transmit liderii organizațiilor județene care au decis să-l urmeze pe Dragnea.

 Dorin Mărășoiu: ,,APP este o stare de spirit, dar una creată în jurul unui nume.”

Toată organizația APP Argeș l-a urmat pe Liviu Dragnea, susține Dorin Mărășoiu. Potrivit acestuia, totul a pornit, cel puțin oficial, de la niște tensiuni prost gestionate și de la faptul că niște declarații au fost greșit interpretate sau poate interpretate eronat în mod voit.

Totul a pornit de la solicitarea lui Liviu Dragnea de a nu-i mai fi folosit numele, fără acordul său, în tot felul de postări. Fusese deranjat că, într-o postare, Codrin Ștefănescu vorbise despre o întâmplare care nu și-ar fi dorit să fie făcută publică. Pentru a nu fi înțeles greșit, Liviu Dragnea a revenit cu explicații pe grupul central al partidului și a explicat că nu are nicio problemă cu asocierea numelui său cu cel al APP, ci doar cu postările care îl includ și pe care ar vrea să le ia la cunoștință înainte. A făcut aceste precizări întrucât se auzise că, la viitorul BPN, Codrin Ștefănescu va propune să nu mai legăm numele lui Liviu Dragnea de APP. Atât eu cât și alți președinți de organizații l-am rugat pe Codrin să nu facă acest lucru și uite așa s-a ajuns aici.” a povestit Dorin Mărășoiu.

Potrivit acestuia, singura alegere corectă într-o astfel de situație era Liviu Dragnea, partidul fiind creat în jurul său.

Nu aveam cum să nu mergem mai departe cu Liviu Dragnea. Ne-am construit, ca organizații, folosindu-ne de numele lui, nu ne putem dezice de ceea ce am construit. 20 de organizații am luat decizia de a-l urma pe Liviu Dragnea și deja am dat un comunicat de presă în acest sens. Astăzi (n.r. 5 septembrie) vom dizolva în mod oficial filiala APP Argeș. Alte trei organizații au anunțat că și-au dat la rândul lor demisia. În restul, lucrurile sunt împărțite. Am ales să plecăm noi din partid pentru că, altfel, ar fi însemnat să ne pierdem energia cu tot felul de procese și contestații și nu ar fi avut rost. Oricum, nu este ca și cum am lua-o de la capăt. Noi ne continuăm activitatea pe mai departe, avem echipă, avem oameni rodați politic și, între timp, se va organiza un nou partid suveranist în jurul lui Liviu Dragnea. APP este o stare de spirit, dar una creată în jurul unui nume. Acesta este un lucru clar pentru majoritatea membrilor. Nu știu ce urmărește Codrin, am avut o bună colaborare, dar știu că va distruge APP, un partid în care toți am investit încredere, timp și bani.” ne-a mai declarat Dorin Mărășoiu.

Pe 25 octombrie a acestui an urmează să se dea o pronunțare importantă pe marginea recursului în anulare formulat de Liviu Dragnea. Dacă va avea câștig de cauză, atunci se va putea implica politic fără nicio rezervă. Altfel, lucrurile rămân ca și până acum.

Fostul magistrat argeșean Mariana Vârgă – acuzată de Dragnea că a orchestrat campanii de presă împotriva lui

Însă nu toți membrii APP Argeș au ales să îl urmeze pe Liviu Dragnea. Unul dintre cei mai importanți vectori de imagine, fostul președinte al Tribunalului Argeș, Mariana Vârgă, a decis să rămână în APP, alături de Codrin Ștefănescu. Fostul magistrat a fost numită recent purtător de cuvânt al partidului, fiind și vicepreședinte al acestuia. Partea interesantă este că, înainte cu doar câteva zile de izbucnirea scandalului, Vârgă declara la un post tv că Liviu Dragnea este cu adevărat un deținut politic.

Un deținut pe care a decis totuși să nu-l urmeze și care, la rândul lui, a nominalizat-o explicit ca fiind artizana unei campanii negative de presă.

În timpul schismei de săptămâna trecută, Liviu Dragnea a fost subiectul mai multor materiale, în care acesta era înfățișat în niște escapade alături de mai tânăra colegă de partid, Oana Leonte, publicațiile naționale spunând că aceasta este iubita sa. Fostul lider PSD a izbucnit pe Facebook, în urma materialelor apărute și i-a cășunat fix pe fosta președintă a Tribunalului Argeș, Mariana Vârgă. Dragnea o acuză pe aceasta că ar fi împrăștiat informații false la comandă.

„A apărut (…) că am fost în Brazilia cu Oana Leonte și cu niște prieteni de ai ei care m-au filmat și înregistrat când spuneam niște lucruri «importante» și că aceste înregistrări ar fi ajuns la DNA. Cu ceva timp în urmă, în aceleași publicații, se spunea că am fost în Cuba! Dacă în aceste publicații ar mai fi rămas măcar o umbră de deontologie, înainte de a scrie așa ceva, ar fi întrebat-o măcar pe această domnișoară dacă infirmă sau confirmă o asemenea informație. Ar fi aflat ceva cât de cât important, și anume că ea nici nu are pașaport!!! Deci nici nu putea să meargă cu mine undeva și nici să filmeze «chestii importante».

Dar motivul pentru care fac această postare nu e articolul în sine, pentru că astfel de mizerii au apărut și vor mai apărea, pentru că atunci când se primește o comandă trebuie onorată.

Motivul este marea dezamăgire pe care am simțit-o azi când purtătoarea de cuvânt a «Noului APP» trimitea mesaje în județe în care spunea că Oana Leonte i-a confirmat că informația apărută în presă e reală, cu toate că această domnișoară dezmințise public și îi spusese și personal că sunt doar minciuni.

Am înțeles de unde s-a plătit comanda asta, dar n-am crezut că un fost judecător, respectiv doamna Mariana Vârgă, poate să coboare atât de mult.  Politica sănătoasă pentru oameni nu se face așa, doamnă, indiferent ce vă spune șeful dumneavoastră de la partid.

Un pic de rușine ar trebui să vă fie, măcar pentru faptul că îi terfeliți imaginea acestei tinere care, culmea, a rămas lângă așa-zisa conducere a APP.”, a scris Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook.

„Vreau doar să îi transmit că regulile din penitenciar nu se aplică în partid!”

Vicepreședintele APP, Mariana Vârgă, unul dintre foștii magistrați care a dat dovadă de transparență și colaborare, nu a dorit să comenteze prea mult pe acest subiect, dar nici nu a ezitat să-și înfrunte fostul coleg și lider informal.

mariana varga_codrin stefanescu APP

Nu am nicio legătură cu aberațiile lui Dragnea! Este un personaj care și-a dezvoltat cultul personalității de care românii sunt sătui. Vreau doar să îi transmit că regulile din penitenciar nu se aplică în partid! Dl Dragnea este liber să meargă în Brazilia sau unde vrea, pe banii lui, având în vedere că nu are interdicție judecătorească.”, ne-a declarat Mariana Vârgă.

Politica nu se face prin promovarea cultului personalității ca-n dictatura nord-coreeană, ci prin democrație participativă și încurajarea tuturor oamenilor de valoare din societate, care să-și aducă contribuția pentru ridicarea nivelului de trai al cetățeanului! După 33 de ani, acest spirit promovat de politicieni precum Dragnea și alți eșuați a distrus democrația și i-a descurajat pe oamenii de valoare să se implice în politică! În felul acesta, România este lipsită de valorificarea reală a resursei umane.”, a mai adăugat vicepreședintele APP.

La rândul lui, Codrin Ștefănescu a sărit în apărarea fostului magistrat, enumerându-i pe oamenii care au ales să rămână alături de el în acest proiect politic.

„Doamna Mariana Vârgă este un magistrat care a ieșit la pensie și care s-a luptat cu statul paralel. În lumea judecătorilor știu că s-a bătut cu protocoalele, că vocea ei a contat foarte mult, că a condus foarte bine Tribunalul Argeș.”, a precizat Codrin Ștefănescu.

Acesta are și un avertisment pentru cei care au ales să-l urmeze pe Liviu Dragnea: „Foarte bine, sunteți cu Dragnea, veți fi excluși! Dacă mai plimbați poza cu Dragnea sub promisiunea că vă face parlamentari, veți fi excluși! Partidul ăsta nu e al lui Dragnea. (…) Vor fi excluderi majore din APP. Pot să deschidă câte procese vor, avem armate de avocați. Știu numele fiecăruia din județ, știm care sunt lașii și oportuniștii. Noi avem nevoie de oameni demni, hotărâți. (…) O să-i demit, pentru că noi nu ne împiedicăm de niște pietricele în pantofi. Le urez celor care cred că pot să ajungă senatori și deputați cu poza lui Dragnea să meargă după el!”

Distribuie!

Articol scris de <a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Sursă foto;: FB Cătălin Mindroc
+ Cătălin Mîndroc (PSD): ”Du-te acasă, Ilie Bolojan, esti orb de putere și distrugi o țară întreagă!”
+ Pompier argeșean, erou și în timpul liber. Cum a reușit să salveze casa unei familii din Albeștii de Muscel
ambulanta
+ Argeș. Accident de muncă cu final tragic. Un bărbat de 52 de ani și-a pierdut viața
Sursă foto: FB ALina Gorghiu
+ Vești bune pentru șoferi și turiști! Continuă asfaltarea pe Transfăgărășan. Ce spune Alina Gorghiu
+ Argeș. Care sunt preţurile la carburanţi astăzi, 7 august
West Nile țânțar
+ Crește numărul îmbolnăvirilor cu virusul West Nile

Important!

+ Polițist din Argeș, anchetat după ce a condus băut în timpul serviciului și a lovit mai multe pubele de gunoi
+ Accident pe Drumul Expres Craiova-Pitești. Trei camioane implicate
+ Update: Omul de afaceri Constantin Pănescu a încetat din viață la 66 de ani! Cum s-a produs tragedia
top companii servicii arges 2025_1
+ AFACERILE ARGEȘULUI 2025 (III). Transportatorii trag frâna, hotelierii țin direcția, serviciile medicale schimbă viteza
salvatori munte
+ (Video) Salvamont Argeș intervine pentru recuperarea unor turişti aflaţi în dificultate
persoana decedata muntii Fagaras
+ Persoană decedată în munții Făgăraș! A căzut 50 m într-o prăpastie!

Din ediția tipărită

top companii servicii arges 2025_1
+ AFACERILE ARGEȘULUI 2025 (III). Transportatorii trag frâna, hotelierii țin direcția, serviciile medicale schimbă viteza
Emilia Mateescu Diana Buzoianu
+ În timp ce Emilia Mateescu își sărbătorea ziua la Fratelli, ministra USR Diana Buzoianu pregătea demolarea localului
bani
+ Peste 76.000 de lei au rămas nerecuperați din salariile acordate ilegal la Primăria Săpata
cititor apometre
+ Apă Canal Coșești 2025 angajează cititor de apometre, chiar și fără experiență
+ Două decenii de tradiție culinară la Casa Argeșeană Tradițional
Cateasca statii electrice
+ La Căteasca, au fost instalate două stații de reîncărcare a vehiculelor electrice