A fost lansat programul „Prima conectare”! Românii primesc bani pentru branșarea la apă și canalizare

de | 04.11.2022 21:00 | După locație, După subiect, Economic, Național, Știri

Luna noiembrie vine cu o veste bună pentru români, ministrul Mediului, Tánczos Barna, anunțând că marți a fost lansat programul „Prima conectare”.

Datorită acestuia, românii cu venituri modeste vor primi bani pentru a se branșa la rețelele de apă și canalizare.

Programul este inclus în investițiile și reformele PNRR, fiind derulat de AFM. Bugetul alocat este de 168 milioane de euro, peste 88.400 de gospodării urmând să beneficieze de program.

Este un sprijin consistent pentru familiile şi persoanele singure, cu venituri reduse, care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie.

Începând de astăzi, operatorii de servicii de utilități publice, în parteneriat cu administrațiile locale, pot depune cereri de finanțare pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și apă uzată”, a declarat Tánczos Barna.

Astfel, operatorii și primăriile pot depune cereri de finanțare la AFM, urmând să se acorde cel mult 1.900 euro/gospodărie și/sau branșată la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare, fără TVA.

Foto Infofinanciar

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(Video) Transfăgărășanul va rămâne deschis atâta timp cât se poate circula în condiții de siguranță

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: