Accident cu 3 mașini în Pitești! Un șofer de 20 de ani a făcut atac de panică
Un accident rutier s-a produs, sâmbătă, pe strada Tache Ionescu, din Pitești, acolo unde trei mașini au fost implicate.
La locul evenimentului au ajuns pompierii de la Detașamentul Pitești pentru a asigura zona până la înlăturarea oricărui pericol.
De asemenea, șoferul unuia dintre autoturisme, un tânăr de 20 de ani, a suferit un atac de panică din cauza sperieturii. Acesta a primit asistență medicală la fața locului. Din fericire, nu a fost nevoie să fie transportat la spital.
Foto ISU Argeș