Accident grav pe A1! O mașină s-a răsturnat

de | 20.08.2023 08:31 | Eveniment, Județean, Național

Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe autostrada A1 București-Pitești, km 58. O mașină s-a răsturnat.

Evenimentul este pe sensul de mers către Capitală, iar, din fericire, în urma impactului nu sunt persoane încarcerate.

Probabil șoferul a adormit la volan și a ieșit în decor. Unii dintre participanții la trafic care l-au văzut au oprit pentru a-l ajuta.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompierii, echipaje SMURD, dar și echipaje SAJ.

În jurul orei 06:20, am intervenit în cazul unui eveniment rutier pe autostrada A1, la kilometrul 58, sensul spre București. Pentru gestionarea situației de urgență, au intervenit Detașamentul de Pompieri Găești, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, Garda Visina, cu o ambulanță SMURD, Garda Potlogi, cu o ambulanță SMURD, iar SAJ DB, cu două echipaje.”, a precizat ISU Dâmbovița.

Din nefericire, în urma accidentului șase persoane au fost rănite și au ajuns la spital.

sursă foto ISU Dâmbovița

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Șoferul drogat care a ucis doi tineri cu bolidul la 2 Mai posta pe net poze cu mesajul „Drogurile sunt viața mea”

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: autostrada A1 | București | Dâmbovița | Găești | Pitești