Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 7C, pe raza localității Merișani.
Din primele informații, în eveniment sunt implicate două autoturisme și o autoutilitară.
La fața locului intervin pompierii cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
Din păcate, în urma impactului violent dintre cele trei vehicule, patru persoane au fost rănite. Două dintre ele au fost transportate la spital de echipajul SMURD. Este vorba despre doi bărbați, unul de 43 de ani, care prezenta contuzie la umăr și unul în vârstă de aproximativ 30 de ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral.
În urma producerii acestuia au rezultat patru victime, evaluate de echipajele medicale. Paramedicii SMURD au preluat și transportat la spital două persoane de sex masculin.”, transmite ISU Argeș
La locul accidentului, pompierii au asigurat măsuri PSI.
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro