UPDATE
În urma impactului dintre TIR și autoturism, o persoană a fost rănită. Este vorba despre o femeie, care acuză dureri costale, conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.
Victima a fost evaluată medical și a primit îngrijiri la fața locului. Ulterior, aceasta a refuzat să fie transportată la spital.
Pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.
Știre inițială
Un accident rutier s-a produs, vineri dimineața, pe Dex12 Craiova-Pitești între un TIR și un autoturism. Evenimentul a avut loc la kilometrul 99, pe sensul de mers către municipiul Slatina.
La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul Bradu cu două autospeciale de intervenție. Momentan, nu este clar dacă accidentul s-a soldat cu victime.
De asemenea, în zona respectivă se află polițiștii rutieri pentru a desfășura cercetări. Urmează să fie stabilite circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Traficul rutier este afectat.
Foto ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Restricții de trafic pe A1 București-Pitești. Anunț pentru șoferi














