INFORMAȚII NOI
Potrivit ISU Teleorman, 8 persoane au fost rănite în urma accidentului grav care a avut loc, luni, pe DN 6. Una dintre victime, șoferul autoturismului, a fost încarcerat, având nevoie de intervenția pompierilor pentru a ieși dintre fiarele contorsionate ale mașinii.
Cele 8 persoane, care au suferit leziuni, au fost transportate la spital, iar Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat, conform ISU.
În urma acestui eveniment au rezultat 8 victime, dintre care una a fost încarcerată (şoferul autoturismului). Pentru eliberarea acesteia din caroseria deformată, pompierii au acţionat cu accesoriile de descarcerare, victima fiind apoi preluată de un echipaj medical. Patru dintre cele opt victime, rănite uşor, după ce au primit primul ajutor calificat, au fost preluate cu autospeciala de transport personal şi victime multiple (ATPVM) şi transportate la UPU Alexandria. Celelalte patru persoane rănite, cu diferite traumatisme, conştiente şi cooperante, au fost preluate de echipajele medicale ale SAJ şi transportate la spital pentru investigaţii medicale şi îngrijiri de specialitate”, precizează ISU Teleorman.
Accidentul a avut loc în urma coliziunii dintre microbuz și un autoturism.
Știre inițială
Accident grav pe DN 6! A fost activat PLANUL ROȘU de intervenție
Un accident rutier grav de circulație s-a produs, luni, pe DN 6, în județul Teleorman, la ieșire din Alexandria spre București.
Sunt implicate un microbuz de transport persoane și o mașină. Potrivit primelor date, 9 persoane se află în investigații medicale. Autoritățile au decis activarea planului roșu de intervenție.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Din informaţiile primite pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, în accident sunt implicate 9 persoane”, au transmis autorităţile din Teleorman.
În zona respectivă se află pompierii cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal şi victime multiple, 7 ambulanţe SMURD şi 4 ambulanţe SAJ.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române transmite că circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers.
Foto Digi 24/ BZI
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Au apărut materiale video cu amorul din secția de poliție din Argeș!