Pitești: Teribilism la volan! Au făcut „liniuțe” și au provocat un accident grav

de | 24.04.2023 14:30 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Pitești

Pitești: Teribilism la volan! Au făcut „liniuțe” și au provocat un accident grav

INFORMAȚII NOI 24 aprilie

Potrivit cercetărilor desfășurate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, accidentul grav produs în noaptea de vineri pe strada Nicolae Dobrin din Pitești, a avut loc din cauza unor șoferi teribiliști, care făceau „liniuțe” în zona cu pricina.

Mai exact, șoferul de 23 de ani, din Morărești și altul de 22 de ani, din Alexandria, s-au întrecut cu autoturismele, pe același sens de deplasare. Ulterior, tânărul de 23 de ani a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în alte două mașini din trafic.

Amintim că trei persoane au fost rănite în urma impactului puternic.

Din cercetări s-a stabilit că, un tânăr de 23 de ani, din Morărești, în calitate de conducător al unui autoturism, ar fi participat, pe strada Nicolae Dobrin din Pitești, la o întrecere de autoturisme neautorizată, împreună cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din Alexandria, pe același sens de deplasare, pornind de pe loc, din același punct și accelerând puternic, după semnalul efectuat de unul dintre aceștia cu claxonul autoturismului.

În urma vitezei excesive, conducătorul auto de 23 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a provocat un accident rutier, avariind alte două autoturisme din trafic și vătămând corporal trei persoane.” transmite IPJ Argeș.

Oamenii legii au extins cercetările de la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, la infracţiunile de vătămare corporală din culpă și împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.

Șoferii teribiliști, care au participat la cursa ilegală, au rămas fără permisele de conducere.

Polițiștii continuă cercetările pentru a se stabili în ce circumstanțe s-a produc incidentul.

Update 22.04 14:26

Grav accident rutier produs noaptea trecută pe o șosea din Pitești. Un șofer teribilist a pierdut controlul mașinii cu mulți cai putere și a intrat în două mașini care veneau din sens opus. Trei oameni au fost răniți.

Un tânăr de 23 de ani din Morărești – Argeș a mers cu viteză pe o stradă dreaptă de lângă stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti. La un moment dat a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens în două autoturisme care mergeau regulamentar. Impactul cu prima dintre masini a fost atât de puternic încât bucăți din ea, inclusiv o roată, au zburat la zeci de metri.

Toată lumea a crezut ca este vorba despre o cursă ilegală de mașini pentru că zona este recunoscută pentru liniuțele care se fac noaptea acolo.

Mai multe ambulanțe au fost solicitate la locul incidentului pentru că, din cele tre masini, toate BMW, sunt trei victime: șoferița din prima mașină lovită, o tânără de 22 de ani și pasagerul care era cu ea, precum si un bărbat de 37 de ani, din Ștefănești, soferul celui de-al doilea autoturism lovit.

Drumul respectiv, cu două benzi pe sens, a fost închis mai multe ore. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.

Din verificările preliminare, efectuate de Polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că, un tânăr de 23 de ani, din Morărești, care conducea un autoturism pe str. Nicolae Dobrin din Pitești, având direcția de deplasare cartier Trivale spre cartier Războieni, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Ștefănești.

După primul impact, autoturismul condus de tânărul de 23 de ani a intrat în coliziune cu încă un autoturism de pe sensul opus, condus de o tânără de 22 de ani, din Pitești.

În urma evenimentului rutier, toate persoanele implicate au fost consultate de echipaje medicale, stabilindu-se că trei prezintă leziuni, respectiv bărbatul de 37 de ani, din Ștefănești, ce conducea al doilea autoturism, tânăra de 22 de ani, care conducea al treilea autoturism, precum și un bărbat de 27 de ani, pasager dreapta față în al treilea autoturism.

Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.”, transmite ISU Argeș.

 

Știre inițială 21.04  23:39

Accident grav în Pitești! Mai multe mașini implicate

Un accident rutier grav a avut loc, vineri seara, în zona stadionului din Pitești, pe strada Nicolae Dobrin.

Din primele informații, se pare că sunt implicate trei autoturisme.

accident stadion4 - Pitești: Teribilism la volan! Au făcut „liniuțe” și au provocat un accident grav

La fața locului se află pompierii, dar și polițiștii.

Potrivit primelor date, se pare că patru persoane au fost rănite. Deocamdată, nu se știe în ce stare se află acestea.

accident5 - Pitești: Teribilism la volan! Au făcut „liniuțe” și au provocat un accident grav

Foto Info Trafic Pitesti

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Au apărut materiale video cu amorul din secția de poliție din Argeș!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: