Un accident rutier a avut loc, în această după-amiază, în municipiul Pitești, în zona CNCD, la intersecția cu Parcul Lunca Argeșului.
În eveniment au fost implicate două autoturisme, care, din primele informații, s-ar fi lovit destul de puternic.
La fața locului au intervenit pompierii cu un echipaj SMURD de prim ajutor calificat și o autospecială de stingere, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș. Și polițiștii au ajuns la locul accidentului pentru a stabili cum s-a produs impactul.
Potrivit participanților la trafic, accidentul a dat peste cap circulația în zonă, traficul desfășurându-se cu dificultate.
Potrivit ISU Argeș, două persoane au fost evaluate medical la fața locului, însă au refuzat ulterior transportul la spital.
Sursa foto: Info Trafic Pitești Județul Argeș

























