Un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost decapitat, seara trecută, chiar în faţa Palatului de Justiţe din Bucureşti, după ce a fost călcat de o mașină, conform Antena 3 CNN.
Impactul violent a avut loc după ce bărbatul ar fi traversat strada printr-un loc nepermis, fără să se asigure şi s-ar fi dezechilibrat în momentul în care a văzut că o mașină se îndreaptă către el, susțin martorii.
Șoferul autoturismului nu a reușit să frâneze la timp pentru a evita impactul şi l-a lovit pe bărbat în plin.
Din păcate, medicii ajunși la fața locului au constatat decesul.
Șoferul autoturismului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
De asemenea, Poliția a deschis un dosar de cercetare penală pentru a stabili cum s-a produs accidentul, potrivit observatornews.ro.
Sursa Foto Antena 3 CNN
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
O fată de 16 ani a furt mașina părinților și a făcut un accident grav