ACUM! O mamă cu 2 copii au fost spulberați de o mașină în Pitești!

de | 08.01.2024 17:50 | Știri, Eveniment, Importante

Update

În urma evenimentului au rezultat trei victime, o persoană de sex feminin și doi minori.

Victimele sunt transportate la spital de către echipajele medicale.

Paramedicii SMURD au preluat un copil în vârstă de aproximativ 10 ani, conștient, cooperant.”, transmite ISU Argeș.

 

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un bărbat de 31 de ani, din Bradu, care conducea un autobuz, pe strada Costache Negri din municipiul Pitești, din direcția Depozitelor către Târgu din Vale, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a accidentat, ușor, o femeie și doi minori, de 9, respectiv 7 ani, din Pitești, care se angajaseră în traversarea străzii, pe marcajul pietonal.

Cele trei victime au fost preluate de echipajele medicale, sosite la locul accidentului, și au fost transportate la spital.

Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.”, transmite IPJ.

Informații inițiale

Un accident grav rutier s-a produs, în urmă cu doar câteva momente, în municipiul Pitești, pe strada Costache Negri.

Din primele informații transmise de către reprezentanții ISU Argeș, un vehicul ar fi lovit trei pietoni.

La fața locului se deplasează, în regim de urgență, pompierii de la Detașamentul Pitești cu două echipaje SMURD, alături de un echipaj SAJ.

De asemenea, și polițiștii au ajuns la fața locului.

Conform surselor Ancheta, victimele ar fi o mamă cu doi copii.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Minoră de 13 din Pitești – DISPĂRUTĂ!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole