Evenimentele din ’89 s-au făcut simțite la Pitești, abia în ziua de 22 decembrie, după fuga cuplului Ceaușescu de pe acoperișul Comitetului Central.
Dimineața s-a anunțat a fi una liniștită la Pitești, dar după ce s-a auzit la televizor de fuga lui Ceaușescu de la CC lumea s-a agitat și grupuri, grupuri, vecini și prieteni au prins curaj și au început să iasă pe străzi. Unul dintre cei mai cunoscuți participanți la evenimentele din ’89 de la Pitești rămâne fără doar și poate Constantin Decebal, care a fost printre puținii piteșteni care se agita alături de alții.
Foto: infopitesti.ro
Un alt nume care a fost prezent pe străzi în centrul orașului lui Minulescu a fost sportivul și antrenorul Doru Pop care s-a implicat în mișcările de stradă, cu atât mai mult cu cât avea prieteni la Timișoara, prieteni care îi reproșau că la Pitești oamenii nu fac nimic pentru semenii lor.
Actorii de la Davila (o parte dintre ei) și poeți ai orașului făcut celebru de Dobrin, aveau să plece din Teatru și ulterior să intre la librăria Eminescu din zona zero a Piteștiului după care au intrat în sediul actualei Prefecturi fără nicio problemă.
Foto: infopitesti.ro
Lumea era pașnică, iar organele de ordine pentru că nu știau ce să mai facă preferaseră să stea în așteptare…cu mici excepții care țineau fix de ordinea publică. Prim secretarul din 89 al Piteștiului Ioan Băluță fugise din sediul administrative și împreună cu alți colegi de partid se adăpostiseră la o unitate militară din apropierea cartierului Trivale.
În jur de orele 17:00-până la orele 20:00, revoluționarii piteșteni au intrat în „Casa Albă” ( sediul Prefectura și Consiliul Județean Argeș) și au aruncat cărți și portretele Elenei și ale lui Nicolae Ceaușescu, după care s-a instalat o stație de amplificare. De la balconul instituției s-au ținut discursuri majoritatea vorbitorilor făcând referire la eroii de la Timișoara încercând în același timp, să încurajeze cetățenii.
Foto; infopitesti.ro
Ulterior spre orele 22.00 între participanții la așa zisa revoluție s-au încăierat pentru lupta la putere și s-au ivit discuții despre cine să preia conducerea CFSN a județului. Printre cei remarcați a fost Jaga(unul dintre cei mai cunoscuți vagabonți ai orașului ) care atunci se făcea remarcat după ce făcea ture prin centrul Piteștiului cu un șir de cârnați la gât.
O problemă reală cu care s-au confruntat participanții la evenimentele din 89 a fost cea infracțională. Pentru că în vâltoarea fenomenului de atunci tot mai mulți cetățeni de etnie romă ieșiseră la furat. Astfel că sportivii argeșeni se anunțau între ei pentru a face în așa fel încât să îi oprească pe aceștia de devastat magazinele și librăriile.
După ce „revoluționarii” argeșeni s-au organizat au și ales un președinte al formului nou înființat CFSN Argeș, în persoana lui Doru Pop antrenor de haltere, unul dintre cei mai cunoscuți sportivi ai orașului, dar și subinginer la Dacia.
Comitetul a fost format din toate categoriile de la muncitori, la foști membrii ai Gărzilor Patriotice, studenți la Universitatea Pitești, dar și membrii ai Armatei. În acea seară pe atunci doar căpitanul Berechet( ulterior general și secretar de stat) care îndeplinea funcția de șef al Miliției Municipale, avea să se pună la dispoziția cetățenilor liberi.
Zvonurile de la televiziune cum că barajul de la Vidraru și Institutul Nuclear de la Mioveni ar fi fost vizate de „teroriști” aveau să aducă panică și revoltă în rândul cetățenilor, mult prea speriați. Atunci s-a făcut apel public la Armată. Unul dintre argeșenii care s-au remarcat în acele zile a fost Eleodorus Enăchescu și el prieten cu Constantin Decebal, alături de care au solicitat ajutorul Garnizoanei Argeș, pentru a apăra și a menține ordinea la sediul „Casei Albe” din centrul Piteștiului.
Cazimir Ionescu a anunțat la TVR ștergerea Piteștiului de pe hartă
Și pentru că în acel haos creat cu știință sau fără de știință, se anunța ba otrăvirea apei, ba teroriștii care luau țara cu asalt, printre altele, Cazimir Ionescu făcea public la TVR faptul că Piteștiul va fi șters de pe hartă.
O coloană blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervoarele de cianură și barajul de la Vidraru. Odată cu căderea acestor puncte, oraşul Piteşti poată să dispară complet de pe harta ţării. Cerem Armatei să intervină, cerem poporului să se deplaseze de urgenţă, aviaţia să intervină, toţi cei care pot face ceva. Să împiedice coloana blindată motorizată care se îndreaptă spre Piteşti. Ne paşte o mare primejdie“- așa se anunța la televiziunea publică pe 22 decembrie seara.
În vria acestor anunțuri și după ce același Cazimir Ionescu anunța că vin teroriștii să preia Piteștiul, tot la televiziunea publică, piteștenii au început să facă apel la reprezentanții armatei să le dea arme.
Marian Vlăsceanu-singura victimă împușcată mortal la Pitești
Întâmplarea nefastă a avut loc la 24 decembrie. Din greșeală un dispozitiv de militari au executat foc mitralieră și victimă a căzut un salariat la Dacia, Marian Vlăsceanu. Era tatăl a trei copii minori.
Ulterior avea să se adeverească faptul că toate zvonurile erau doar alarme false. Cert este faptul că în acele zile blindate și tunuri ale armatei au stat în fața sediului Securității( actualul sediu al SRI). Asta în vreme ce mai marii fostei Securități stăteau cât se poate de calmi acasă, după partidele de vânătoare unde aflaseră ce trebuie să facă și mai ales ce să nu dacă în decembrie 89.
Cazimir Ionescu (centru) a declanşat alerta atomică în Piteşti. FOTO:Arhiva TVR
Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“ în noiembrie 2011, Cazimir Ionescu declara cu nonşalanţă:
„Nu am făcut acel anunţ din capul meu. Mi l-au dat din spatele camerelor şi eu l-am citit. Din punctul meu de vedere dădeam un anunţ pentru colegii mei de revoluţie de la Piteşti, «băi, vedeţi că e un sabotaj acolo». Aveţi dreptate, mă fac vinovat că n-am fost atent şi recunosc că nu m-am gândit“.
Din slujba Partidului în slujba Revoluţiei
Revoluţia Română a însemnat, în mare măsură, doar o schimbare de suprafaţă, un moment în care oamenii din sistem au ştiut să sară la timp în barca salvatoare. Un exemplu grăitor este impactul pe care momentul 1989 l-a avut în domeniul presei.
În Argeş, exista ziarul „Secera şi ciocanul“, care în ziua de 22 decembrie a ieşit pe tarabe ca întotdeauna, sub titulatura oficială de ziar al Partidului Comunist. În 23 decembrie, el şi-a schimbat numele în „Argeşul“ şi a anunţat cu entuziasm victoria Revoluţiei împotriva regimului ceauşist pe care îl slujise atâta vreme.
Mihai Golescu a trăit această transformare în calitate de redactor al secţiei „Cultură“, iar astăzi este directorul ziarului „Argeşul“, care încă se mai află pe piaţă. Îşi aminteşte perfect ce s-a întâmplat pe 22 decembrie în redacţie:
„După ce a fugit Ceauşescu ne-am întrebat dacă mai facem ziarul, fiind publicaţia partidului. Ăştia mai tineri am zis să-l facem, dar îl facem de partea Revoluţiei, să scriem ce vrem noi. Înainte bătea cu pumnul redactorul-şef şi îmi zicea:«Bă, oltene, vezi că pe tine te plăteşte Partidul!». Acum puteam să scriu ce gândeam, asta a fost în mintea mea. Şi ne-am hotărât să facem în continuare ziarul aşa cum credem noi. N-am avut timp să scoatem decât o pagină pe o parte şi pe alta. Denumirea era «Secera şi ciocanul» şi eu am zis că înainte de comunism apăruse ziarul „Argeşul“, de factură liberală, şi am zis să reînnodăm tradiţia“.
Ziariştii n-au avut curaj să se semneze în primul număr, abia din al doilea şi-au trecut numele în chenarul articolelor, dar şi atunci cu inima îndoită.
Până l-au omorât pe Ceauşescu am trăit cu tensiunea că regimul s-ar putea întoarce. Nu cred că ne împuşcau, dar ne băgau în închisoare, ca să mai medităm ce înseamnă libertatea de a scrie“, spune Golescu.
În rest, „Argeşul“ lansa critici la adresa celor care dăduseră iama în magazine:
„Toate ramurile de comerţ sunt bine aprovizionate şi cu atât mai mult sunt de neînţeles aceia care nu vor să se debaraseze de dezonoranta mentalitate de hârciog, care cumpără mai mult decât le trebuie fără să se mai gândească la concetăţenii lor. Am văzut pe cineva ieşind din «Alimentara» cu un braţ de roţi de caşcaval afumat, altul se lăuda că se duce pentru a treia oară să ia benzină“.
Material realizat de Celestina Dobricescu
Foto: infopitesti.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Iată unde și-au găsit scăparea. Câţi oameni au fugit din România comunistă în perioada 1968-1989?
