INFORMAȚII NOI
Potrivit cercetărilor, victima este o femeie de 53 de ani, din Băiculești, care a fost acroșată de o mașină condusă de o femeie de 34 de ani, din Pitești. Aceasta se deplasa pe I.C.Brătianu, având direcția de deplasare dinspre str. Ion Câmpineanu către str. C.A. Rosetti.
La fața locului a ajuns un echipaj medical, care a preluat femeia rănită.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a produs”, transmite IPJ Argeș.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Un accident rutier a avut loc, joi, în Pitești, pe bulevardul I.C. Brătianu.
Din primele informații, un pieton a fost lovit de o mașină. Se pare că este vorba despre o femeie. Victima este conștientă.
Polițiștii Biroului Rutier Pitești sunt la fața locului pentru cercetări.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Piteștean încarcerat! Beat, a provocat un accident mortal, iar apoi a fugit