anchetaonline.ro

(Video) Acum în Argeș! Autoturism acroșat de tren!

de | 11.05.2026 10:07 | Județean, Eveniment, Importante

La numărul unic de urgență 112 a fost făcută o sesizare de un autoturism care a fost acroșat de un vagon al unui tren în comuna argeșeană Leordeni.

masina lovita de tren Arges

Foto: ISU Argeș

Pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni intervin la fața locului alături de un echipaj SAJ.

Trenul mergea de la Pitești la București.

În urma accidentului traficul este oprit.

De precizat că și trenul de persoane care venea de la București către Pitești a rămas staționat în gara de la Golești.

masina lovita de tren Arges

Foto: ISU Argeș

Update

În autoturism se afla conducătorul auto, iar în tren sunt aproximativ 50 de persoane.

Până la acest moment, nu au fost identificate victime, transmit reprezentanții ISU Argeș.

Pompierii asigură măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.

Ce transmite Poliția

IPJ Argeș informează că în urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș , s-a stabilit că un tânăr de 25 de ani, din Leordeni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, semnalizată cu indicatoare, din zona Ciulnița, nu a oprit la apropierea trenului, împrejurare în care autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de o locomotivă, care se deplasa pe ruta București – Pitești.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără ca vreo persoană să sufere leziuni.

Conducătorul auto și conductorul mijlocului de transport feroviar au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool, iar evenimentul rutier a fost protocolat ca tamponare.

Șoferul autoturismului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei , conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În acest context polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș recomandă ca la orice traversare a căii ferate să fie respectate regulile specifice.

La traversarea cu autovehicule , să fie respectată semnificația marcajelor și indicatoarelor rutiere, cu oprirea în dreptul marcajului și asigurarea temeinică (la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere ), respectiv să fie respectată semnificația marcajelor, indicatoarelor, a semnalizării acustice și luminoase și a barierelor sau semibarierelor (la trecerea la nivel cu calea ferată ce este prevăzută cu bariere sau semibariere ), fără a încerca traversarea când barierele se află în curs de coborâre.

Totodat, traversarea pietonală a căii ferate să fie făcută prin locurile autorizate, iar persoanele să se asigure temeinic, înainte de a traversa, și astfel să nu se expună la riscuri inutile.

 

 

Foto descriptiv: ISU Argeș

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Inconștiență la volan! Gonea cu 116 km/h prin Poiana Lacului

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole