Un administrator din Argeș, de 28 de ani – trimis în judecată pentru evaziune fiscală!

de | 22.05.2023 19:41 | Știri, Eveniment, Județean

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalitaţii Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Din cercetările efectuate de către organele de lege, s-a constatat că, un bărbat în vârstă de 28 de ani, administratorul unei societăți comerciale, a comis, în perioada august 2013 – decembrie 2016, evaziune fiscală în formă continuată.

Tânărul ar fi evidențiat în actele contabile ale societății cheltuieli fără a avea la bază vânzări reale, reprezentate de achiziția de mărfuri de la un număr de 7 societăți comerciale cu un comportament fiscal neadecvat (fără mijloace de transport, active, salariați, etc.).

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului a fost stabilit la valoarea de 51.177 de lei, reprezentând TVA, pentru care au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor persoanei în cauză.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.

 

Foto descriptiv Zalau Tv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Bătrân din Pitești – prins conducând beat la 8 dimineața, prin oraș!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: